Configurând limitele reprezentării, Michel Foucault vede istoria drept „zona cea mai erudită, cea mai în cunoştinţă de cauză, cea mai trează, cea mai încărcată, poate, a memoriei noastre; dar ea este, totodată, şi fondul din care toate fiinţele vin spre existenţă şi spre scânteierea lor de o clipă.”[1] Sunt aici...
Spre deosebire de aristocraţie, identificabilă în orice structură socială şi cu atât mai mult în cele de arhitectură statală, drept deţinătorul colectiv al puterii politice, starea a treia joacă (fireşte, acolo unde gradul de complexitate şi maturitate al corpului social îi permite existenţa) rolul de factor de...
* cu privire specială asupra problematicii reconstructelor instituţionale
Cu ilustra excepţie a principelui academician Dimitrie Cantemir[1], de la cumpăna veacurilor XVII şi XVIII, care a adus problema substratului preroman în prim-planul cercetării europene, limitându-se (inevitabil pentru epoca sa) la schiţarea...
1. Paradoxurile unei atitudini
Printr-un consens generalizat (dar nu unamin, dacă ar fi să invocăm doar perspectiva sceptică a unui Giuseppe Rensi), istoria este considerată a fi ştiinţă şi-mai-mult-de-atât. Perceput nuanţat, ca subiectivism derivat din memoria afectivă a colectivităţii, "pretext al predicării morale...