Despre castrul şi vicus-ul militar de la Sânpaul (jud. Harghita)

Estul provinciei Dacia a rămas până în prezent o zonă puţin cunoscută prin vestigiile sale arheologice de epocă romană[1]. Acest fapt a atras deseori concluzii care subliniau caracterul rural, slab dezvoltat al aşezărilor din această zonă[2]. Pe de altă parte este adevărat că până în prezent nu avem atestată în această parte a Daciei romane nici o aşezare urbană cu rangul de colonia, municipium sau măcar pagus. Totuşi potenţialul economic al zonei este important. Am sublinia aici, exploatările de sare de la Praid, Sânpaul, Sovata, Solovăstru, Jabeniţa, Jdeciu de Jos, Brâncoveneşti şi Săcaiu de Pădure[3]; zona viticolă de la Călugăreni[4]; atelierele de olărie ale lui Rustik(us) de la Inlăceni[5], ale lui Sonoik(?) de la Ocna Sibiului[6] şi cel de la Feldioara[7].

Cea mai interesantă descoperire de la Sânpaul este un altar votiv găsit într-o exploatare de sare romană. Textul: Soli Inv-/ icto pro / salute<m> / C(ai) Iuli Valen-/ tini c(onductoris) salinar(um) Iulius Omucio / libertus actor / posuit[8] ne atestă în această localitate un funcţionar, libert, care se ocupa de administrarea ocnelor de sare ale patronului său, arendaşul C. Iulius Valentinus. La nivelul întregii Dacii se cunosc din inscripţii 3 arendaşi care se ocupă de exploatarea ocnelor de sare: P. Aelius Marus, P. Aelius Stenuus şi C. Iulius Valentinus[9]. Dintre aceştia însă doar ultimul este numai conductor al salinelor, nu şi al păşunilor[10]. Acest lucru poate într-un fel să sugereze importanţa exploatării salinelor de la Sânpaul. Arendaşii o dată cu drept de exploatare a sării primeau şi dreptul de vânzare a ei[11].

Fără îndoială sarea a fost cea care a adus prosperitate aşezărilor din această zonă. Ridicarea castrului aici nu este întâmplătoare. După părerea lui N. Gudea unitatea de garnizoană numerus Maurorum S… din castrul de la Sânpaul apăra pasul Vlăhiţa de pe limes-ul estic al Daciei[12]. Noi credem însă că ridicarea fortificaţiei romane în apropierea salinelor de la Sânpaul şi Mărtiniş – salina fiind în cazul de faţă exploatare de suprafaţă[13] - se datorează în primul rând acestui fapt, ele fiind proprietate imperială. Situaţia pare asemănătoare cu minele de aur din M-ţii Apuseni, şi ele la rândul loc proprietate imperială. La Ampelum – Zlatna, sediul administraţiei imperiale, este documentat arheologic un castru având ca unitate de garnizoană numerus Maurorum Hispanensium[14].

Paza salinelor din estul Daciei trebuia efectuată în primul rând împotriva triburilor sarmatice roxolane, crescătoare de cai şi vite care depindeau de aceste resurse de sare. Interesul barbarilor pentru teritoriile din estul Transilvaniei este relevant de descoperirile de sec. IV d.Hr., de lingouri de aur de la Feldioara[15] şi Crasna[16]. Deocamdată lipsesc informaţii arheologice mai concrete referitoare la aşezarea romană. Puţinele săpături arheologice efectuate de Géza Ferenczi şi István Ferenczi în 1957-1958 au atins câteva case particulare din piatră cu hypocaustum în interior[17]. S-au mai descoperit întâmplător ceramică provincială, monede şi cărămizi ştampilate[18].

Tot în zona aşezării civile şi nu în castru au fost descoperite două epigrafe votive care prezintă pentru noi un interes aparte. Prima epigrafă, un altar din calcar cristalin, a fost descoperită în 1961 întâmplător la săparea fundaţiilor unui grajd modern. Textul este următorul: I(ovi) O(ptimo) [M(aximo)] / ET IVNO[NI REG(inae)] / P(ro) SALVTE [IMP(eratoris)] / CAES(aris) L(uci) A[VR(eli) VER-] / I AVG(usti) [TR(ibun.) POT. …] ---[19]. Inscripţia a fost datată în anii 161-169[20]. A doua epigrafă, o lespede votivă, a fost găsită tot întâmplător în vatra satului Sânpaul în anul 1978 (în afara perimetrului castrului)[21]. A fost publicată iniţial de I.I.Russu, greşit însă atât ca lectură a textului cât şi ca descriere[22]. Corectura a făcut-o C. Beldiman[23]. Textul ar fi: [I(ovi) O(ptimo)] M(aximo) / [Et IVNON]I REG(inae) / [P(ro) SALVT]e IMP(eratoris) C(aesaris)/ ---[24]. Textul asemănător, cât şi locul de descoperire a celor două inscripţii sugerează existenţa aici a unui lăcaş de cult dedicat divinităţilor supreme romane Jupiter şi Iunona. Acest lăcaş de cult teoretic ar trebui să ne indice centrul aşezării civile, adică forul[25]. Poziţia, de important centru civil (quasi-urban probabil) al aşezării de la Sânpaul ne este indicată de aşezările rurale înfloritoare din zonă care gravitează în jurul acestui vicus şi castru. Acestea ar fi: Crăciunel[26], Dîrju[27], Ioneşti[28], Mărtiniş[29] şi Rareş[30].

Categoric cercetările arheologice în cazul Sânpaulului (com. Mărtiniş, jud. Harghita) trebuie reluate, multe din afirmaţiile noastre putând apoi să fie confirmate sau infirmate.