3 August 2017
Proiectul de cercetare Limes Transalutanus, în cooperare cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Judeţean Teleorman, anunţă organizarea, luni, 7 august 2017, a ediţiei inaugurale a „Zilei Porţilor Deschise” pe şantierul arheologic Băneasa (com. Salcia, jud. Teleorman). După o primă campanie scurtă de săpături, în septembrie 2016, la castrul mare de la Băneasa, în anul acesta Muzeul Naţional de Istorie a României începe un program de cercetări arheologice sistematice, pe termen nedeterminat. Săpăturile de acest an au început pe 14 iulie. Scopul principal al campaniei este explorarea sistemului de apărare (val, palisadă, două şanţuri de apărare), cât şi determinarea fazelor de construcţie şi distrugere.
Castrul mare de la Băneasa este cea mai mare fortificaţie romană de pe frontiera din prima partea a veacului al III-lea d.Hr., cunoscută sub numele de Limes Transalutanus. Această frontieră, păzită de aproape 30 de garnizoane, începea la malul Dunării, la 7 km est de Turnu Măgurele, continua pe direcţia Roşiorii de Vede, Socetu (ultima localitate din judeţul Teleorman), Crâmpoia (fort pe teritoriul jud. Olt), Urlueni, Săpata de Jos (ambele în sudul judeţului Argeş), traversa râul Argeş la Piteşti, apoi urca pe munte pe traseul Purcăreni, Jidova, Câmpulung, Voineasa, Rucăr, Oratea, de unde trecea în Transilvania (Cetatea Carului, Răşnov), ajungând la porţile Moldovei, la Breţcu, în pasul Oituz. Traseul descris măsoară aproximativ 375 km.