Una din clădirile antice excavate în situl arheologic din oraşul bulgăresc Sozopol (Apollonia Pontica) s-a dovedit a fi templul dedicat zeului Poseidon, a făcut cunoscut, săptămâna aceasta, directorul Muzeului Naţional de Istorie a Bulgariei, Bozhidar Dimitrov. Investigaţiile arheologice, care au debutat în luna septembrie, au arătat că templul dedicat zeului mării şi-a încetat existenţa doar cu puţin înainte ca în acelaşi loc să fie construită o basilică creştină dedicată Sfântului Nicolae (care este, de asemenea, patron spiritual al pescarilor şi marinarilor), imediat după oficializarea noii religii de către Constantin cel Mare. Tot la Apollonia Pontica a mai fost pus în evidenţă, a amintit Bozhidar Dimitrov, un templu dedicat Cavalerului Trac, care a fost transformat ulterior în lăcaş de cult creştin.
18 Decembrie 2012