Lingvistică, religie şi cultură

1. Stână, unul dintre cele mai însemnate cuvinte din terminologie păstoritului românesc, a suscitat un viu interes din partea lingviştilor, care au emis în legătură cu etimologia sa nenumărate ipoteze. S-a scris atât de mult despre el, încât, cu mai multă hărnicie, oricând i s-ar putea consacra o voluminoasă lucrare...
Singurul etnonim pe care locuitorii autohtoni din spațiul românesc[1] și l-au asumat, de-a lungul istoriei, ca element identitar a fost cel de român, români, cu trimitere explicită (și foarte frecvent chiar explicitată) la Roma, respectiv, la societatea și modelul de civilizație universală constituită prin și în jurul...
Împrumutul terminologic a constituit, dintotdeauna şi pentru orice idiom natural, un mijloc privilegiat de dezvoltare, cu precădere (dar nu numai) sub aspectul vocabularului, concurând adesea ansamblul mijloacelor interne de extensiune terminologică şi semantică. Condiţia cea mai importantă, indispensabilă, pentru ca...
Pentru prima dată, o posibilă identificare a regelui Decebal[1] a fost dată de Emil Panaitescu[2], în anul 1923, care considera că un bust antic (datat, începutul sec. al II-lea d.Hr.) al unui nobil dac (pileatus), păstrat în colecţiile Muzeului Vaticanului, reprezintă monarhul dac. Această tentativă de a arăta că « ...
Cucerirea regatului lui Decebal de către romani a însemnat integrarea în cadrul Imperiului Roman a unui vast teritoriu de la nordul Dunării locuit de daci. În viziunea împăratului Traian, înglobarea Daciei în graniţele statului roman urma să se realizeze rapid, în condiţiile în care Dacia lui Decebal a fost secătuită...
După cum sperăm că am demonstrat în prima parte a acestui studiu[1], prezumţia că termenul românesc oraş ar proveni din cuvântul maghiar város – prezumţie vehiculată în notele etimologice ale dicţionarelor noastre ca certitudine, în pofida faptului că ea nu se întemeiază pe investigaţie critică autentică – este...
Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, ediţia 1998, cuvântul românesc oraş provine din maghiarul város[1]. Celelalte ediţii ale celui mai uzitat dicţionar generalist al limbii române[2] reţin – deloc surprinzător – şi ele aceeaşi explicaţie, care se regăseşte, de altfel, şi în alte instrumente similare:...
Cu aproape un veac în urmă, filologul Constantin C. Diculescu îşi imagina, speculând pe baza cuvântului german Träublein, că originea cuvântului românesc strugure trebuie căutată în idiomul străgermanic al gepizilor, presupunând existenţa în limba acestora a unei forme arhaice *thrubilo sau *struwilo[1]. Fapt oarecum...
Pe bună dreptate, se insistă tot mai frecvent asupra ideii potrivit căreia începuturile culturii scrise româneşti ar trebui plasate în perioada patristică, urmând modele demne de luat în seamă. Dar cum rostul acestor rânduri nu este acela de a alimenta sau clarifica problema amintită, vom porni, totuşi, de la premisa...
Înainte ca Boethius să fi descoperit puterea consolatoare a filosofiei (vezi De consolatione philosophiae), părintele absolut al traducerii moderne, Sfântul Ieronim, descoperea ceea ce am putea numi consolationes translationis, adică „mângâierile tălmăcirii”. Suntem tentaţi, cel mai adesea, să vorbim, de rostul şi...

Pagini

ACL nr. 4B/2016

ACL nr. 4B/2016

Numărul 4B/2016 al revistei științifice Acta Centri Lucusiensis, editată de Centrul de Studii DacoRomanistice Lucus, a fost validat în ședința Colegiului de redacție din 22 ianuarie 2017.

Detalii »