În perioada 9 - 11 iune, la Universitatea de Vest Timișoara se va desfășura cea de-a XI-a ediție a Colocviului internațional ”Comunicare și Cultură în Romania Europeană” (CICCRE 2023), manifestare științifică organizată de către Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, prin Centrul de Studii Romanice din Timişoara (CSRT), în parteneriat cu Fundația Universității de Vest din Timișoara și Societatea de Studii Clasice, precum și cu Ambasada Spaniei la București, Consulatul Onorific al Spaniei la Timișoara, Consulatul Onorific al Italiei la Timișoara, Asociația Comitato „Dante Alighieri”, Institutul Francez din Timișoara, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara. Președinte al colocviului este conf. univ. dr. Valy-Geta Ceia.
CICCRE 2023 va include, ca și la edițiile precedente, o consistentă secțiune de istorie, la care și-au anunțat participarea prof. univ. dr. Radu Păiușan, muz. princ. Călin Timoc, lect univ. dr. Simona Regep, lect. univ. dr. Mariana Balaci, dr. jr. Laurențiu Nistorescu ș.a.m.d.
Cu acest prilej va fi lansat și volumul colocviului, Quaestiones Romanicae, reunind lucrările prezentate la ediția anterioară.