Colocviu de vară Saharna, ediția a XIII-a

17 Iulie 2024

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău organizează, în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova, colocviul „Confruntare şi violenţă în arheologia preistorică şi antică din spaţiul tiso-nistrean”. Evenimentul se încadrează în tradiționalul Colocviu de vară de la Saharna, ajuns la a XIII-a ediție și se va desfășura între 25 și 28 iulie 2024, la baza arheologică a Universității de Stat din Moldova aflată în localitatea Saharna, raionul Rezina, unde vor fi discutate teme legate de urmele conflictelor și ale violenței umane în baza datelor arheologice.

În cadrul colocviului vor fi discutate teme legate de urmele conflictelor și ale violenței umane în baza datelor arheologice. De asemenea, în atenția specialiștilor se vor afla subiecte precum rolul fortificațiilor a sistemelor defensive, existența și mobilitatea războinicilor, descoperiri de arme în contexte funerare și de habitat, analize antropologice privind indici ocupaționali, traumatisme, violența sau progresul tehnologic. Seria de prelegeri publice va fi urmată de o sesiune de discuții cu participarea specialiștilor invitați din România, Germania și Republica Moldova, iar la finalul colocviului va fi organizată o vizită de documentare la siturile arheologice de referință din bazinul Nistrului de Mijloc.