București: Augustus la Dunăre

5 Mai 2023

Muzeul George Severeanu din Capitală organizează astăzi, 5 mai, la sediul ăpropriu din strada Henri Coandă 26, conferința „Augustus la Dunăre: din nou despre crearea provinciei Moesia“, prezentată de C.Ș.II dr. Florian Matei-Popescu. Conferința va prezenta detaliat pașii prin care această nouă provincie a fost creată, de la momentul în care Augustus decide să trimită legați imperiali în fruntea armatei din nordul Macedoniei și până când provincia este creată oficial în jurul anului 15 p. Chr. urmărind sursele scrise, dar mai ales cele epigrafice, unele dintre ele recent descoperite, cum ar fi decretul votat de poporul și adunarea histriană în cinstea lui Q. Iulius Vestalis. Astfel, la fel ca în zona Dunării mijlocii, la sfârșitul procesului amintit, Dunărea de Jos a devenit una dintre frontierele nordice ale Imperiului Roman.