Colonia Dacica Sarmizegetusa - schiță monografică

După încheierea celor două războaie mai mari purtate de romani la nordul Dunării, aceştia i-au înfrânt definitiv pe daci şi au creat provincia Dacia. Sarmizegetusa Regia a fost transformată în castru pentru trupele rămase să pacifice zona1, iar în Ţara Haţegului a fost construită o nouă capitală, cu acelaşi nume, Sarmizegetusa, dar în acest caz avem de a face cu un oraş roman. Probabil că similitudinea de nume nu este una întâmplătoare. Din cele 11 sau 12 comunităţi urbane fondate de romani, doar Romula poartă un nume care vine din limba latină, restul au nume dacice. Unele dintre ele s-au constituit în apropierea sau pe aşezările preromane, dar în cazurile mai sus menţionate avem de a face cu o distanţă în linie dreaptă de aproximativ 30-40 km. În mod clar în Ţara Haţegului a funcţionat între războaie un castru legionar. Un altul a folosit ruinele aşezării dacice din Munţii Orăştiei. Luptele grele pentru distrugerea unui simbol al dacilor care a fost Kogaiononul sau poate a unei Sarmizegetuse cu localizare diferită, timpul îndelungat pentru ducerea acestora, construirea unui oraş roman, poate că toate aceste similitudini de situaţii şi renunţarea la rămânerea pe viitor într-o zonă montană greu accesibilă va avea ca urmare acordarea aceluiaşi nume aşezării din Ţara Haţegului.

Oraşul fondat de împăratul Traian mai dispunea şi de un territorium în jur, o zonă imensă care se întindea din Munţii Apuseni, până la Dunăre. Această uriaşă întindere de pământ semnifica faptul că metropola şi oamenii săi de afaceri deţineau şi controlau comerţul de la Dunăre, agricultura din fertila vale a Mureşului şi nu în ultimul rând profiturile aduse de minele de aur din Munţii Apuseni. Iată câteva motive pentru care oricare alt oraş al Daciei romane cu greu ar fi putut să detroneze Sarmizegetusa din poziţia pe care a deţinut-o.

Pentru că teritoriul Sarmizegetusei depăşeşte cu mult graniţele judeţului Hunedoara, practic istoria provinciei Dacia se leagă în cea mai mare măsură de trecutul marelui oraş roman situat în Vestul Ţării Haţegului, precum şi de fermele (villa rustica) sau aşezările de rang inferior cum au fost Aquae (astăzi Călan Băi) sau Germisara (astăzi Geoagiu Băi), care gravitau în jurul acesteia. Un statut aparte pare să fi avut Micia (astăzi comuna Veţel), unde existenţa unui castru auxiliar şi a unui vicus militar par să indice o separare de territorium-ul coloniei romane.

Din păcate mutarea centrului de greutate înspre Haţeg şi ruralizarea Sarmizegetusei, devenită o simplă moşie care va fi supusă partajelor familiale medievale, coroborat cu lipsa unei politici coerente de prezervare, vor avea ca rezultat distrugerea treptată şi ireversibilă a oraşului roman.

Localitatea Sarmizegetusa este aşezată în partea de Vest a Depresiunii Haţegului, la aproximativ 10 km de Trecătoarea Porţilor de Fier ale Transilvaniei şi la 17 km de oraşul Haţeg. Este învecinată cu Munţii Ţarcului (Sud), Munţii Poiana Ruscăi (Nord), iar în direcţia Est se face o deschidere pitorească spre Ţara Haţegului. În ceea ce priveşte relieful localităţii nota lui caracteristică este dată de extinderea piemonturilor de eroziune a conurilor de dejecţie. Cele patru forme de relief întâlnite pe teritoriul localităţii sunt: muncei, dealuri, câmpie piemontană înaltă şi joasă, la care se mai adaugă şi porţiuni mai restrânse de luncă2.

Colonia Dacica Sarmizegetusa în istoria provinciei. Ca cea mai veche aşezare urbană din Dacia şi cel mai mare centru cultural şi religios al ei, oraşul a avut de la început o situaţie fruntaşă în cadrul provinciei.

Mult timp s-a crezut că în partea de Vest a Ţării Haţegului a existat un castru roman cu misiunea de a supraveghea mişcările dacilor între cele două războaie. Există două ipoteze de lucru, una potrivit căreia acest castru se află chiar pe locul pe care s-a ridicat oraşul3 şi o a doua, conform căreia trupele romane au contribuit la ridicarea coloniei, iar garnizoana acestora se afla într-o altă zonă4.

Dacă prezenţa Legiunii IIII Flavia Felix la Sarmizegetusa este clară şi nimeni nu o contestă, nu acelaşi lucru se poate spune despre Leg. XIII Gemina. Ştampilele de pe materialul tegular aparţinând primei unităţi apar aproape peste tot, inclusiv în primele nivele de construcţie ale oraşului. Pornind de la aceste consideraţii s-a ajuns la concluzia că avem de a face cu vexilaţii din Leg. IIII F. F. care au staţionat la Sarmizegetusa, or, conform altor păreri, au luat parte la programul de construcţii5. Câteva inscripţii ne vorbesc despre soldaţi din Leg. XIII Gemina6 prezenţi în Colonia Dacica, dar ei sunt puşi în legătură cu perioada de început, atunci când guvernatorul şi-a avut sediul aici. Există şi păreri potrivit cărora la Sarmizegetusa ar fi staţionat o vexilaţie a acestei unităţi militare7.

După ce a încheiat victorios cele două grele şi sângeroase războaie cu dacii, împăratul Traian va promulga Lex provinciae8. Deşi, fondarea provinciei nu a însemnat neapărat şi încheierea războiului. Faptul că piatra de temelie a Coloniei Dacica Sarmizegetusa se pune abia de pe la 108, sau menţinerea în funcţiune a castrelor din Munţii Orăştiei şi din Ţara Haţegului până la apariţia primului oraş din provincie, nu poate să semnifice decât o încheiere a ostilităţilor cel mai devreme în 107.

S-a păstrat şi inscripţia ce conţine într-o formă lapidară, actul de întemeiere a primului şi a singurului oraş (la acea vreme) din Dacia, cu numele Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, de către guvernatorul Decimus Terentius Scaurianus. Textul fragmentar şi cu multe lipsuri se cunoaşte numai din copiile lui Mezerzius în trei variante9. Una dintre versiunile de completare propuse este aceasta:

 

[Divinis auspiciis]

[Imp(eratoris) cae]saris divi Nerva[e]

[f(ili) Nervae] Traiani augusti

[Germ(anici) Dacici] condita Colonia

[Ulpia Traiana Augusta] Dacica

[Sarmizegetusa] per

[D(ecimum) Terenti]um Scaurianum

[legatum eius pro pr(aetore)]10

 

Traducerea ar fi: Sub auspiciile divine ale împăratului cezar, fiul divinului11 Nerva, Nerva Traianus augustul, învingătorul germanilor, învingătorul dacilor, a fondat Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, prin Decimus Terentius Scaurianus guvernatorul său.

Pe una dintre primele monede bătute pentru provincie, este redat ritualul religios de fondare a coloniei12. Este vorba de un sesterţ de bronz, emis la Roma în vederea celebrării acestui eveniment. Întemeierea oraşului s-a făcut, după cum o arată imaginea numismatică, potrivit străvechiului rit moştenit de romani de la etrusci (etrusco ritu)13. Pe avers este redat chipul împăratului Traian, iar pe revers un personaj uman cu un plug tras de un bou şi o vacă de culoare albă trasează pomerium-ul (o brazdă de pământ) pe sau în interiorul căruia se vor ridica zidurile de incintă. Este acelaşi ritual pe care l-a realizat Romulus la Roma după ce şi-a ucis fratele, pe Remus.

La Sarmizegetusa guvernatorul D. Terentius Scaurianus, în numele împăratului, îmbrăcat în cinctus gabinius (toga cu acoperământ pentru cap), mâna un plug ce va marca limitele viitorului oraş, lăsând nearate zonele unde se vor poziţiona porţile coloniei14.

Ar fi fost interesant ca acest lucru să se fi întâmplat imediat după încheierea războiului, însă acest important funcţionar şi-a desfăşurat magistratura cândva între 107-11215, dar nu se ştie exact când a început-o şi când a terminat-o. Prin urmare, datarea exactă a acestui important moment din viaţa oraşului rămâne, încă, o enigmă neelucidată.

Aşezarea astfel întemeiată va primi încă de la început titlul de colonia, cea mai importantă formă administrativă din Imperiu şi a fost înscrisă în tribul Papiria16, din care făcea parte şi împăratul ctitor Traian.

Următorii împăraţi, Hadrian, Marcus Aurelius şi mai ales Septimius Severus au crescut numărul comunităţilor urbane din Dacia, uneori chiar în dauna Sarmizegetusei, dar fără a-i putea egala prestigiul vreuna. Când se vorbeşte despre acest oraş, de obicei se foloseşte titlul de capitală provincială. Chiar dacă cea mai mare parte a timpului guvernatorul a avut sediul la Apulum (Alba Iulia), chiar dacă centrul apulens a fost vatra de dezvoltare a două oraşe şi a unui castru legionar, chiar dacă a existat o mare concurenţă pentru supremaţia provincială, Sarmizegetusa nu a putut fi detronată de pe un loc câştigat înainte ca toţi concurenţii săi să se fi născut încă. Toate comunităţile urbane romane trebuiau să parcurgă o carieră pentru a atinge mult râvnitul titlu de colonia. Sarmizegetusa a fost fondată de la început ca şi colonia, va primi şi ius italicum (dreptul italic), ceea ce însemna acordarea unor avantaje directe. Va fi singurul oraş din provincia Dacia care va primi epitetul metropolis, iar amfiteatrul va găzdui concilium Daciarum Trium.

La scurt timp de la întemeiere, are loc o răscoală a sarmaţilor, între anii 117-118 d. Chr. Ea a fost înăbuşită cu cruzime de către generalul Quintus Marcius Turbo, trimis de împăratul Hadrian (117-138). Drept recunoştinţă pentru nimicirea răscoalei, conducerea oraşului a ridicat în 118 un monument în cinstea împăratului17, iar în 119 o inscripţie de mulţumire pentru generalul învingător18.

În anul 166 d. Chr. popoarele barbare de la graniţa Iliriei până în Galia, în frunte cu marcomanii, s-au ridicat împotriva Imperiului. La un moment dat apărarea Daciei nu mai face faţă presiunii, atacatorii invadează teritoriul provinciei, pustiesc regiunea auriferă şi se îndreaptă spre Ulpia Traiana. Guvernatorii Daciei vor lupta din greu pentru apărarea hotarelor provinciei. Pe unul dintre ei, M. Claudius Fronto (mort pe câmpul de luptă în anul 170) populaţia oraşului îl cinsteşte printr-o inscripţie în care îl numeşte fortissimus dux19.

Descoperirile arheologice atestă o distrugere a zonei din afara zidurilor oraşului, aproape toate clădirile din zona extramuros având de suferit în urma atacurilor. Dar se pare că în oraş nu s-a reuşit pătrunderea. Până la urmă Colonia Dacica Sarmizegetusa este salvată şi dedică împăratului Marcus Aurelius (161-180), pe la 172, o inscripţie prin care îşi manifestă recunoştinţa de a fi scăpat-o de un dublu pericol: cel al invaziei şi cel al răscoalei autohtonilor20.

Familia Severilor s-a bucurat în capitala Daciei de multă preţuire, împăratului Caracalla (211-217) îi datorăm câteva monumente onorifice21.

Despre starea de înflorire a oraşului pe timpul lui Severus Alexander (222-235) stă mărturie faptul că acordă urbei titlul de metropolis şi de acum în amfiteatrul Sarmizegetusei se va întruni Concilium Trium Daciarum22.

Colonia îşi exprimă devotamentul faţă de împăratul Gordian al III-lea (238-244) în anul 239, iar în anul 241, la Sarmizegetusa, conciliul celor trei Dacii se închină acestuia23.

În anul 250, împăratul Traianus Decius (249-251) a fost celebrat ca restitutor Daciarum de către Colonia Nova Apulensis, iar Ulpia Traiana i-a ridicat o statuie din bronz aurit (de la care ni s-a păstrat capul)24, probabil în for, ca mulţumire că a apărat Dacia de goţi şi carpi.

În ultimile două decenii ale dominaţiei romane s-a resimţit criza prin care trecea imperiul, Dacia şi metropola sa. De exemplu, în timpul lui Gallienus (253-268) circulaţia monetară pe teritoriul Sarmizegetusei, şi nu numai, scade. Din timpul aceluiaşi împărat ni s-a păstrat o inscripţie dedicată fiului său Licinius Cornelius Valerianus25.

După jumătatea sec. III provincia Nord dunăreană, pe fondul atacurilor barbare şi a lipsei soluţiilor de apărare, la fel ca şi în cazul celei mai mari părţi a Imperiului, intră într-o criză profundă. Împăratul Aurelian (270-275) decide scurtarea frontierelor şi implicit unele sacrificii, printre care şi renunţarea la provincia creată de Traian. Cu acest prilej se vor retrage peste Dunăre pe lângă armată şi funcţionari, proprietarii de pământ şi cei cu interese în imperiu, dar nu şi marea masă a populaţiei.

Istoricul descoperirilor arheologice. Deşi s-au făcut numeroase cercetări, datele în legătură cu eventuale locuiri preistorice sunt foarte sărace la Sarmizegetusa.

Din locuri greu de precizat au fost adunate piese neolitice. A fost descoperit şi un depozit de bronzuri, care nu a putut fi încadrat cronologic sau cultural. Se mai cunosc materiale ce aparţin culturii Coţofeni, topoare din piatră şlefuită sau un topor din cupru cu braţele în cruce de tipul Jászládány, varianta Orşova26.

Din săpături mai vechi, în locul numit Grohotea Tornească, a fost descoperită ceramică lucrată cu mâna27.

Unele dintre aceste mărturii au fost interpretate ca dovezi ale unei locuiri pe teritoriul Sarmizegetusei înainte de cucerirea romană. Doar că nu există, până în acest moment, nici un complex care să poată fi atribuit unei alte perioade istorice, mergând din neolitic până la daci sau celţi. Avem de a face cu piese disparate în contexte arheologice romane. În aceste condiţii probabil că explicaţia trebuie găsită în faptul că atunci când s-au construit castrul sau oraşul, s-a folosit lut pentru amenăjări dintr-un sit sau mai multe, în care a existat o locuire anterioară. Este posibil ca astfel de aşezări să fi existat în jur, dar în vatra oraşului, unde s-au concentrat săpăturile arheologice, nu există nici un fel de atestări de locuinţe, cu excepţia pieselor.

În condiţii cu totul întâmplătoare, în anul 1823 se descopereau două mozaicuri policrome la Sarmizegetusa, ce formau podeaua a două încăperi. Amplasarea acestui punct era în apropierea casei baronesei Nopcsa, la Nord de zidurile oraşului roman, de-a lungul drumului care ducea spre fosta gară. Era vorba despre celebrele mozaicuri ce reprezintă “judecata lui Paris” şi implorarea lui Ahile de către Priam pentru cedarea trupului lui Hector, fiul ucis. Din păcate astăzi aceste importante monumente de artă provincială le cunoaştem doar din nişte desene realizate la vremea respectivă de M. Ackner, fiind distruse după 1832 de către un ofiţer austriac28.

În anul 1880 se crea la Deva “Societatea de Istorie şi Arheologie”. Arheologii maghiari Kiraly şi Teglas au cercetat în partea de Vest, în afara zidurilor oraşului, Templul zeilor sirieni şi tot extramuros, în colţul de Sud-Vest Templul lui Mithras. Tot ei au început lucrările din zona amfiteatrului şi a termelor aflate în imediata vecinătate, la Nord de zidurile oraşului, iar la Nord-Est de amfiteatru templele dedicate lui Malagbel şi lui Aesculap şi Hygia, etc.

Din anul 1924 C. Daicoviciu împreună cu O. Floca încep săpături în interiorul oraşului, descoperind ceea ce ei au interpretat drept un “Palat al Augustalilor”, mai târziu dovedindu-se a fi forul Coloniei Dacica. De asemenea au mai săpat în cimitirul de Est al oraşului, unde a fost descoperit un mausoleu dedicat pentru familia Aurelia, la amfiteatru, două Villa suburbana, etc.

După o întrerupere săpăturile arheologice au fost reluate în anul 1973, la aproximativ 100-500 m Est de zidurile oraşului au fost descoperite câteva cuptoare pentru arderea cărămizilor. Un atelier de sticlărie (EM 21) a fost descoperit la Nord de zidul de incintă, tot în această zonă au fost descoperite mai multe edificii cu caracter religios (EM 2, EM 14-20, EM 22, EM 24). În partea de răsărit şi de apus, de o parte şi de alta a drumului Imperial, se înşirau cele două necropole. Şi în partea de Nord sau de Sud au fost scoase la iveală stele funerare şi morminte29.

În partea de Vest a oraşului, în zona grădiniţei au fost cercetate clădirile EM 5 şi EM 6, una dintre ele beneficiind de instalaţie de hipocaust30.

Imediat la intrarea în oraş, în anii ’80, a fost cercetat, fără a fi terminat, Domus Procuratoris, Palatul Procuratorului financiar al Provinciei Dacia Apulensis. Săpată doar parţial clădirea se poate observa continuând în grădinile învecinate31.

În anii ’90 au continuat săpăturile în zona forului coloniei, centrul oraşului de odinioară.

Astăzi cercetările arheologice continuă în zona centrală a aşezării (la vest de for şi în zona Capitoliului), în cimitirul de răsărit al oraşului32, la poarta de nord a oraşului, iar o echipă germană a desfăşurat săpături în zona sacră, a templelor, unde au şi descoperit un templu nou33.

O parte dintre obiectivele cercetate au fost conservate şi restaurate, fiind puse la dispoziţia vizitatorilor. Monumentele pot fi împărţite între zona din afara zidurilor de incintă ale oraşului şi cele intra muros (dintre ziduri).

La Hobiţa, în punctul “Dealul Hobenilor”, pe malul stâng al pârâului Hobiţa, a fost cercetată în anul 1948 o Villa rustica. Au fost identificate clădirea principală, un turn, anexe şi zidul de incintă. Materialul arheologic recoltat a fost foarte bogat. La 200 m de sat, pe malul drept al Hobiţei, a fost descoperită în anul 1978 o altă Villa rustica. Au fost scoase la iveală ziduri, ceramică, cărămizi şi ţigle. Numele satului este atestat de documentele medievale.

La Breazova au fost observate în mai multe puncte de pe teritoriul satului urmele unor clădiri de piatră, cărămizi şi ţigle de epocă romană. A mai fost identificat un cuptor pentru ars ceramica, monede şi morminte romane. Numele satului apare menţionat în documentele medievale sub diverse forme: Brazua, Brazowa.

Descrierea pe scurt a Coloniei Dacica Sarmizegetusa. Oraşul antic avea forma unui dreptunghi cu laturile de Nord şi Sud de 620 m şi cu laturile de Est şi Vest de 520 m34. Cu cele aproximativ 33 ha dintre ziduri şi alte 60-80 ha din afara acestora, Colonia Dacica Sarmizegetusa se înscrie între oraşele de dimensiune medie la scara Imperiului. Pe această suprafaţă locuia o populaţie de aproximativ 15-20.000 locuitori35. Astăzi comuna cu toate satele ce-i aparţin nu are nici 1500 de locuitori. Însă oraşul mai dispunea şi de un territorium în jurul său, o zonă în care cei ce-şi puteau permite se retrăgeau pe timp de vară, se desfăşurau activităţi agricole în cadrul a numeroase villa rustica (ferme) sau chiar se dezvoltau aşezări de rang inferior, cum ar fi de exemplu: Germisara (Geoagiu Băi) sau Aquae (Călan Băi). Această zonă se întindea în apus până la Dunăre, unde Dierna se va rupe şi se va dezvolta din teritoriul Sarmizegetusei, în timp ce spre răsărit Ampelum (Zlatna) se va dezvolta prin fragmentarea teritoriului metropolei. Tibiscum (Jupa) şi unul dintre cele două oraşe de la Apulum s-au format conform aceluiaşi scenariu36.

Zona din afara zidurilor era dominată de construcţia gigantică, de 88 x 69 m, a amfiteatrului, dedicat atât de îndrăgitelor spectacole cu lupte de gladiatori, dramă, mimă, sport, etc. Toate aceste spectacole se desfăşurau în harena (arena) astăzi acoperită cu iarbă, la acea vreme acoperită cu nisip sau rumeguş pentru a absorbi sângele37.

La sfârşitul luptelor suprafaţa se curăţa cu apă, care era apoi drenată prin marele canal ce tăia arena dinspre vest spre est. În partea centrală canalul se întrepătrunde cu o cameră ce adăpostea, probabil, o maşinărie pentru realizarea de efecte speciale în timpul spectacolelor pegma.38 O inscripţie din muzeu ne vorbeşte despre un C. Valerius Maximus care a fost pegmarius, unul dintre manipulanţii maşinăriei39.

Din fotografii mai vechi se pot observa câteva blocuri de piatră patrulatere aliniate de-a lungul sistemului de canalizare. Cinci piese de acest gen erau amplasate pe marginea canalului, dând impresia că au fost descoperite în interiorul structurilor subterane. Unul dintre blocuri se sprijinea pe peretele de vest al camerei, dar nu este sigur dacă a fost surprins in situ. Blocurile sunt din andezit, cu latura de 50 cm şi o grosime de 20 cm. În zona centrală prezintă un orificiu cu diametrul de 8-9 cm. Deasupra sau dedesubtul orificiului se afla o inscripţie p(edes), urmată de o cifră. Se pare că distanţele dintre lespezi era de 2 pedes, după cum rezultă din inscripţiile PCCCXC şi PCCCXCII. Numărul cel mai mare este CCCCXX. I. Piso le interpreta drept baze pentru susţinerea parilor velarium-ului40, în timp ce cifrele par a măsura circumferinţa amfiteatrului 41.

Dacă s-a anticipat corect locul de descoperire a blocurilor de piatră, mult mai plauzibilă pare ipoteza unor blocuri de racord pentru o conductă de plumb, care să aprovizioneze bazinul din camera centrală, cu atât mai mult cu cât unul dintre blocuri a fost descoperit în această cameră42.

Cei aproximativ 5-6000 de spectatori îşi ocupau locurile într-o ordine socială foarte strictă. În prime rânduri pe bănci de piatră, unele rezervate prin inscripţiile ce se mai pot vedea pe spătare, stăteau cei din ordo decurionum, aristocraţia oraşului. Apoi urmau câteva rânduri pe care stăteau cei din ordinul equestru, cavalerii, pe care Th. Mommsen îi compara cu burghezia germană, erau oamenii de afaceri, uneori mai înstăriţi decât cei din primele rânduri, dar nu aveau originea lor socială. Iar în ultimele rânduri stătea plebs (plebea, poporul), oamenii de rând şi femeile tot aici îşi aveau locurile.

În faţa amfiteatrului, spre răsărit, se întinde o area sacra (zonă sacră)43, incomplet cercetată, numai în urmă cu câţiva ani an a fost descoperită clădirea unui templu nou, necunoscut încă, este vorba despre templul dedicat pentru două divinităţi mai puţin cunoscute, Domnus şi Domna, de origine celtică44.

Aici se mai afla templul dedicat lui Aesculap şi Hygia, zeii protectori ai medicinei. Era şi un fel de spital, deoarece se putea acorda primul ajutor în caz de necesitate. Zeii erau reprezentaţi prin urechi, întrucât se numărau printre “zeii ascultători”, cărora li se şopteau la ureche problemele45.

Spre Sud, în apropierea zidurilor oraşului, se aflau Templul Mare, în care se pare că se aduceau rugăciuni mai multor divinităţi. Imediat, lângă, se poate vedea ceea ce s-a mai păstrat din Templul lui Silvanus, zeul pădurilor, protectorul vegetaţiei, care apare însoţit de mai multe Silvane46.

Chiar la intrarea în amfiteatru se afla Templul zeiţei Nemesis, care printre altele proteja şi norocul (mai apare cu balanţa reprezentând justiţia47, or, era adorată în mediul militar pentru că întruchipa răzbunarea), deoarece gladiatorii aveau nevoie de mult noroc pentru a scăpa cu viaţă48.

Între temple şi zidurile oraşului şerpuieşte un drum care vine dinspre vest şi se îndreaptă spre est. Este un fragment din drumul imperial, pe care localnicii îl mai folosesc pe unele porţiuni. Ca toate drumurile romane a fost construit la înalte standarde de urbanism şi are traseul cunoscut în întregime. Era cea mai importantă rută de circulaţie, nu doar o legătură între partea de sud şi cea de nord a provinciei, ci o legătură între o zonă izolată la miazănoapte de Dunăre şi restul lumii Imperiului Roman. Venea de la Drobeta (Drobeta Turnu Severin), prin Tibiscum şi Sarmizegetusa, apoi o cotea spre Nord către Apulum, Potaissa, Napoca şi se oprea la Porolissum (Moigrad), cel mai înaintat punct al provinciei.

În faţa acestui drum se mai poate vedea un val de pământ, care vine continuu dinspre Est şi se îndreaptă spre Vest. În pământ, încă nescos la iveală, se află zidul de Nord al oraşului. La fel de bine se mai văd zidul de Est şi cel de Sud, ceva mai puţin păstrat este cel de Vest, fiind acoperit astăzi în mare măsură de sat.

Zidurile erau construite din blocuri fasonate de gresie, care se ridicau până la aproximativ 4-5 m înălţime şi erau prevăzute, probabil, cu creneluri în partea de sus. Pe fiecare dintre laturi era câte o intrare. Porţile opuse erau legate între ele printr-un drum principal, cardo maximus (Nord-Sud) şi decumanus maximus (Est Vest), în felul acesta oraşul era străbătut în cele patru direcţii de două artere de bază. În paralel cu cele două se trasau alţi cardines (drumuri secundare Nord-Sud) şi alţi decumani (drumuri secundare Est-Vest), între care se dezvoltau construcţiile publice sau cele private49.

Imediat la intrarea în oraş se afla una dintre cele mai importante clădiri, domus procuratoris50, palatul procuratorului financiar al provinciei Dacia Apulensis. Acest magistrat era un personaj foarte important în ierarhia provincială, practic al doilea după guvernator. Era un fel de ministru de finanţe, care se ocupa de strângerea taxelor şi a impozitelor, doar că avea o atribuţie mai importantă în plata armatei. Palatul a fost săpat fragmentar, fiind scoase la iveală două complexe termale (băi), un templu, birouri, etc.

Unul dintre zidurile clădirilor de aici măsoară peste 1 m lăţime. Este greu de spus care trebuie să fi fost înălţimea acestui edificiu dar, este destul de clar faptul că a avut de susţinut o greutate imensă, probabil greutatea mai multor etaje. La Roma clădirile puteau atinge 20 m înălţime în vremea lui Augustus. La intervenţia împăratului s-a stabilit acest etalon ca un maxim, deoarece edificiile care îl depăşeau deveneau nesigure şi mai erau şi insalubre. Măsuri similare au luat Nero şi Traian51. Probabil că la Sarmizegetusa nu s-au atins astfel de înălţimi, dar cu certitudine au existat edificii cu mai multe niveluri.

Spre Nord această clădire era flancată de un zid imens, care nu este parte componentă a palatului. Este un picior, substrucţia unui horreum, un depozit pentru cereale. În grădinile alăturate, încă ne săpat, se află cel de-al doilea picior, ele jucând rolul de a susţine schelăria de lemn sau zidărie a hambarului. Semăna cu construcţiile de acest fel din zilele noastre, diferă dimensiunile, cel roman este unul gigantic. Atât în oraşe cât şi în castre (tabere militare) aceste hambare se găseau la intrare, în apropierea porţilor, pentru a nu deranja circulaţia importantă din zona centrală unde se afla forul sau principia.

Se ajunge apoi la forul coloniei Dacica Sarmizegetusa, centrul oraşului. Era centrul întrucât aici se intersectau cele două drumuri principale cardo maximus şi decumanus maximus, cu punctul de intersecţie locus gromae păstrat şi marcat de câteva blocuri de marmură pe care se afla un altar ce marca acest punct important. Intrarea spre curte se făcea printr-o poartă monumentală, un tetrapilum, susţinută de patru piloni (un arc de triumf dublu), pe frontonul căruia trebuie să se fi aflat inscripţia de fondare a forului52.

Partea de Nord a intrării era mărginită de câte o fântână publică, prima dată construite din gresie53, iar după dezafectarea şi mutarea lor spre centru vor fi edificate în marmură54. S-au păstrat şi inscripţiile celor două monumente55. Meşterii care s-au ocupat de aceste construcţii trebuie să fi fost din Asia Mică, ceea ce se poate deduce din tehnica de construcţie, ce constă dintr-un miez de opus incertum56 şi blocuri de marmură. În ceea ce priveşte statuile folosite drept decor, acestea sunt nişte copii mediocre, dar se ştie că meşterii din Asia Mică reproduc des modelele greceşti.

Capitelurile şi cornişa sunt şi ele de origine micro-asiatică. Între această tehnică de lucru folosită la îmbrăcarea forului în marmură, la construcţia fântânilor de marmură şi blocurile de piatră de la cel puţin un apeduct, nu poate să fie o simplă coincidenţă. Legătura dintre toate aceste elemente este dată de meşterii micro-asiatici, care marchează o nouă etapă constructivă a lui forum vetus la Sarmizegetusa57.

Pe lângă figurile de la marile fântâni de pe decumanus maximus, la Sarmizegetusa se mai cunosc şi alte astfel de piese, care demonstrează existenţa mai multor obiective de acest gen58.

Se trecea în curtea forului, placată în întregime cu blocuri de marmură. În centrul curţii şi pe margini tronau bazele ce susţineau statui de bronz aurit (din care s-au păstrat doar fragmente) sau marmură a unor împăraţi ce au jucat un rol în viaţa oraşului sau a provinciei.

În părţile de Est, Nord şi Vest curtea comunica cu exteriorul prin portice, colonade de marmură, cu înălţimea de aproximativ 6 m, ce susţineau acoperişuri din ţiglă59.

Din curtea forului se trecea într-o basilica, clădirea ce domina prin înălţimea ei întreg ansamblul arhitectonic. Această clădire era flancată în partea de Est şi de Vest de câte un podium, de pe cele două tribunalia cetăţenii îşi ţineau discursurile sau cei doi primari, II virii, judecau. Tribunalul de răsărit avea la subsol o carcer, care nu era chiar închisoarea ci mai degrabă un arest preventiv60.

Din acest spaţiu se putea intra în curia, la Roma în această încăpere senatorii discutau problemele importante ale Republicii sau Imperiului, în provincii decurionii, care se reuneau într-un fel de consiliu de astăzi al oraşelor – ordo decurionum, discutau problemele importante ale oraşului, prezidaţi de cei doi primari. Dedesubt se aflau două camere cu boltă, aeraria, camerele de tezaur ale oraşului. Încăperile care flancau curia nu au o destinaţie bine precizată, dar aici trebuie să se fi aflat birourile magistraţilor superiori ai oraşului. Pe lângă cei doi primari ar mai fi de amintit edilii, ce se ocupau de problemele de urbanism şi questorul, ce se ocupa de banii comunităţii. Tot în acea zonă se presupune existenţa “Palatului Augustalilor”61.

În zona forului se găseau şi taberna, magazine. Înainte ca forul să fi îndeplinit funcţii politice, administrative, era locul unde cetăţeanul roman se ducea să schimbe produse. Astfel avem ştiinţă de forum boarium (piaţa de animale), forum piscatorium (piaţa de peşte), forum oleatorium (piaţa pentru uleiuri), etc.

Sistemul de canalizare62, blocurile de piatră63, tuburile ceramice64 şi conductele de plumb65 ne îndreptăţesc să înscriem metropola Daciei alături de marile oraşe ale Imperiului Roman, care au însemnat etaloane şi standarde de urbanism şi civilizaţie la cel mai înalt nivel.

De-a lungul timpului au fost săpate şi alte obiective, fără a fi puse însă în circuitul turistic.

Din anul 1924, la iniţiativa lui Constantin Daicoviciu, Sarmizegetusa beneficiază şi de un muzeu ce colectează piesele descoperite în timpul săpăturilor.

Pe territorium-ul Sarmizegetusei romane, în suprafaţa ocupată a judeţului Hunedoara, au fost cercetate sau se cunosc urmele mai multor clădiri sau aşezări rurale.

O villa surbanaa fost cercetată încă din anul 1924, sub conducerea lui C. Daicoviciu, fiind situată la răsărit de oraş. Era o simplă construcţie gospodărească alcătuită din 5 încăperi, un bazin cu pereţi de marmură, alături de care s-a mai descoperit şi un mormânt construit din cărămizi, dintr-o perioadă ulterioară. Zidurile erau construite în tehnica opus incertum, des folosită la romani66.

O a doua a fost descoperită în anul 1936 în partea de Nord a amfiteatrului. Deşi planul clădirii nu poate identificat în întregime, zidurile din piatră de râu s-au păstrat până la o mică înălţime. Au fost cercetate două faze de construcţie, una mai veche, distrusă de foc şi o alta ce o suprapune pe prima67.

La Vest faţă de marele oraş în satul Păucineşti mărturiile sunt de natură civilă şi probabil că aparţin unei villa sau unei aşezări romane68. O situaţie asemănătoare este semnalată şi la Zeicani69.

Hobiţa. Ferma-villa rustica de la Hobiţa era situată la aproximativ 1 km faţă de latura sudică a oraşului. Planul fermei este bine conturat incluzând în el casa de locuit, curtea cu accesorii, respectiv magazii, turnuri de veghe, barăci din lemn, etc.70

Pe teritorilul satului Breazova, situat mai spre răsărit faţă de acest cartier sarmizegetusan, au fost observate în mai multe puncte urmele unor clădiri de piatră, cărămizi şi ţigle de epocă romană. A mai fost identificat un cuptor pentru ars ceramica, monede şi morminte romane71.

Ostrovu Mic. Construcţia de tip villa de la Ostrovu Mic se găseşte la aproximativ 5 km Est faţă de Colonia Dacica au relevat o construcţie romană cu mai multe faze de existenţă. Lipsesc, însă, elementele care le-ar putea data cu precizie. De asemenea, încadrarea tipologică a clădirii sau funcţionalitatea sa nu pot fi încă precizate din cauza suprafeţei mici dezvelite şi a distrugerilor ulterioare, pentru început urmărindu-se delimitarea construcţiei72. În trecut au mai fost descoperite materiale de construcţie, morminte şi o frumoasă statuetă a Dianei, astăzi dispărută73.

Haţeg. Oraşul Haţeg a fost remarcat încă de F. Marsigli pentru rămăşiţele romane de pe teritoriul său. Au fost puse în evidenţă urme de clădiri, diverse materiale de construcţie sau piese cu caracter funerar. În apropierea Haţegului Radu Popa a cercetat mai amănunţit o villa rustica74.

Aşezarea de la Hunedoara şi cimitirul acesteia sunt reprezentate prin resturi de zidărie, materiale de construcţie, fragmente de sarcofage sau un altar. Descoperirile de pe Dealul Sânpetru ar putea indica suprapunerea unei aşezări dacice de una romană75. La Cinciş, în apropierea oraşului Hunedoara, la începutul anilor ’60 a fost cercetată o villa rustica, cu dimensiunile de 15,5 x 22,7 m, ce era compartimentată în cinci încăperi. Tot aici a mai fost descoperită o construcţie funerară şi un spaţiu de înmormântare exterior acesteia, în care au fost identificate un număr de 13 morminte de incineraţie76.

Călan-Băi. O aşezare cu statutul de pagus, sat, a marelui oraş care a fost Sarmizegetusa, a funcţionat în zona Călanului de astăzi. La autorii antici apare sub forma Hydata, dar în documente mai târzii apare ca Ad Aquas. Spre deosebire de semnalările unor construcţii disparate sau a unor posibile aşezări rurale, în acest caz avem de a face cu o localitate ceva mai răsărită şi mai bine reprezentată. Această importanţă reiese şi din faptul că este prezentă în Tabula Peutingeriana77. Localizarea probabil că a jucat un rol foarte important în dezvoltarea comunităţii de aici. În jur au funcţionat cariere de piatră, iar apa termală naturală trebuie să fi atras numeroşi vizitatori de pe alte meleaguri. De altfel, se cunoaşte existenţa unui atelier de prelucrare a pietrei care îi aparţinea unui anume Diogenes. Dar cele care au şi dat numele Aquae acestei aşezări, au fost termele, din care s-au descoperit amenajările şi instalaţiile. Un bazin uriaş săpat direct în stâncă, care colecta apele izvorului termal, era prevăzut cu stăvilare verticale pentru reglarea volumului de apă. Din punct de vedere administrativ se cunoaşte faptul că atribuţiile de conducere le deţinea un praefectus78, care era şi decurion (consilier orăşenesc) al Coloniei Dacica Sarmizegetusa. De aici avem atestarea mai multor decurioni sarmizegetusani79. Au mai fost descoperite şi alte construcţii prevăzute cu paviment interior, piese de arhitectură sau epigrafice80.

La fel ca şi Sarmizegetusa pagus-ul său, probabil, a avut de suferit de pe urma războaielor marcomanice. Chiar dacă nu avem dovezi clare în acest sens, la Aquae avem atestate materiale de construcţie ce poartă ştampila Legiunii XIII Gemina81. Situaţia este similară cu cea din marele oraş situat în Ţara Haţegului, unde avem peste 40 de exemple asemănătoare82, alături de evidenţele epigrafice83. Dar dacă inscripţiile s-ar putea referi la un moment incipient al Sarmizegetusei, poate imediat după desfiinţarea castrului şi construirea oraşului, ştampilele de pe materialul tegular se referă la o perioadă mai târzie, care ar putea să coincidă cu atacurile marcomanice. Întrucât cele mai recente descoperiri cu loc de descoperire cunoscut se grupează la est sau la nord de oraş, în afara zidurilor de incintă, considerăm că este foarte posibil să avem de a face cu materialul furnizat de armată pentru refacerea zonelor afectate de război, în acest caz a Sarmizegetusei şi a pagusului său.

Deva. Descoperirile de epocă romană de pe teritoriul oraşului Deva sunt numeroase şi diversificate. Substrucţiile unor clădiri şi materialul de construcţie abundent a fost pus pe seama unei importante aşezări rurale sau ale unor villa rustica separate. Din câteva puncte se cunosc piese cu caracter funerar. În partea de Sud a oraşului modern se pare că au funcţionat două cariere de piatră, una pe dealul Bejan, de unde se putea extrage augut-andezit de culoare roşie şi în punctul Pietroasa de unde se putea obţin un andezit sur. De asemnea au fost descoperite şi câteva tezaure monetare84.

Geoagiu-Băi. O altă aşezare foarte cunoscută de pe territorium-ul Sarmizegetusei a fost Germisara, care mai apare şi sub formele Germithera, Germisera sau Germigera. La fel ca şi Aquae era un pagus al Coloniei Dacica, iar existenţa unei inscripţii85, al cărui loc de provenienţă nu este foarte clar, care ar putea să ateste un decurion al capitalei aici, poate să indice o organizare asemănătoare. În orice caz reprezentanţi ai Sarmizegetusei apar menţionaţi în monumentele epigrafice, fie că s-au numărat printre cei care au beneficiat de apele curative, fie că au jucat un rol politic sau administrativ86.

Şi aici apele termale au fost cele care au adus celebritatea locului, care ajuns să fie cunoscut ca „thermae Germisara“ sau „Germisara cum thermis“. Există unele păreri potrivit cărora băile au fost folosite şi de către daci. Au fost descoperite instalaţiile pentru captarea şi transportul apelor termale. Iniţial a existat o cavitate naturală cu deschiderea de 18 x 12 m şi adâncă de 7 m, în formă de pâlnie, plină cu apă termală. De-a lungul timpului s-a realizat amenajarea unor bazine săpate direct în stâncă şi căptuşite cu scîndură, precum şi o reţea de canale pentru dirijarea apei către acestea. Canalizarea a fost săpată parţial în piatră, dar au fost porţiuni unde s-au folosit ţigle romane prinse cu ciment sau lemn. Se cunoaşte existenţa unui templu dedicat nimfelor. Inscripţiile dedicate divinităţilor tămăduitoare arată că un mare număr de oameni au beneficiat calitatăţile acestor ape, de la personalităţi de rang înalt, până la oamenii de rând. Un număr important dintre piesele cunoscute aparţin ritului funerar87.

Mai multe plăcuţe de aur, unele cu inscripţie, au fost depuse de cei care şi-au tratat bolile aici, alături de peste 600 de monede din bronz sau argint88.

Mânerău. O villa rustica a fost cercetată la Mănerău încă înainte de primul război mondial. Avea un plan dreptunghiular cu dimensiunile de aproximativ 30 x 30 m. Spaţiile interioare se grupau de-a lungul unui coridor central, unele fiind prevăzute cu instalaţii pentru încălzire – hypocaust. Un al doilea corp de clădire probabil că reprezenta spaţiul pentru diverse anexe, unde a fost descoperit un cuptor şi urme de activităţi industriale89.

Urme care ar putea să ateste clădiri sau aşezări rurale situate în cea mai mare parte pe teritoriul Coloniei Dacica se mai cunosc la Clopotiva90, Râu Mare91, Râu de Mori92, Peşteana93, Peşteniţa94, Densuş95, Hăţăgel96, Tuştea97, General Berthelot98, Crăguiş99, Cârneşti100, Păclişa101, Reea102, Râu Alb103, Sânpetru104, Valea Dâljii105, Nălaţvad106, Silvaşu de Jos107, Ruşi108, Strei109, Târsa110, Boşorod111, Băţălar112, Chitid113, Bucium114, Ciopeia115, Râu Bărbat116, Sălaşu de Sus117, Valea Lupului118, Pui119, Băniţa120, Leşnic121, Livadia122, Petrila123, Vulcan124, Peştişu Mare125, Peştişu Mic126, Băcia127, Totia128, Batiz129, Săuleşti130, Boholt131, Petreni132, Rengheţ133, Beriu134, Bobâlna135, Căbeşti136, Cârjiţi137, Orăştie138, Folt139, Pricaz140, Almaşu Sec141, Aurel Vlaicu142.

Urme ale unor cariere sau exploatări miniere ar putea fi cele de la Almaşu Mic143, Alun144, Baia de Criş145, Băiţa146, Brad147, Căraci148, Crişcior149, Fizeş150, Ghelari151, Hărţăgani152, Hondol153, Iscroni154, Măgura-Topliţa155, Petroşani156, Poiana157, Porcurea158, Rapoltu Mare159, Ribiţa160, Ruda161, Săcărâmb162, Sântămăria de Piatră163, Simeria164, Stănija165, Strei-Săcel166, Streisângeorgiu167, Techereu168, Telicu Inferior169, Ţebea170, Uroi171, Valea Sângeorgiului172.

Mai există alte câteva puncte cu descoperiri întâmplătoare de ceramică sau alte obiecte, pe care nu le vom mai aminti aici.

Bibliografie: 

ACMITAnuarul Comisiunii monumentelor istorice. Secţia pentru Transilvania, Cluj, vol. I 1926-1958.

AE – L’année épigraphique, Paris.

AIIA – Anuarul Institului de Istorie şi Arheologie, Cluj, vol. I, 1957-1958.

AMN – Acta Musei Napocensis, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. Cluj-Napoca, vol. I, 1964.

ApulumActa Musei Apulensis, Alba Iulia.

ArchKorrArchäologisches Korrespondenzblatt, Römisch-Germanisches Zentralmuseum, Mainz am Rhein.

BanaticaBanatica. Muzeul Judeţean Caraş-Severin, Reşiţa.

BARBritish Archaeological Reports (International Series), Oxford.

CACercetări arheologice. Muzeul Naţional de Istorie, Bucureşti.

CCACronica Cercetărilor Arheologice din România, Bucureşti.

CILCorpus Inscriptionum Latinarum, Berlin, vol. I, 1877.

DaciaDacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, Bucureşti, 1 (1924) – 12 (1948); N.S., Revue d`archéologie et d`histoire ancienne, Bucureşti, 1 (1957) şi urm.

EosEos. Commentarii Societatis Philologiae Polonorum, Wroclaw.

ENEphemeris Napocensis. Institutul de Arheologie Cluj-Napoca.

IDRInscripţiile Daciei Romane, Bucureşti, 1957-1988.

JRGZMJahrbuch des Römisch-Germanischen Zentralmuseum, Mainz.

MCAMateriale şi cercetări arheologice, Bucureşti.

PotaissaPotaissa. Studii şi comunicări, Turda.

REARevue des études anciennes, Bordeaux.

Rep. Hd – ***, Repertoriul arheologic al judeţului Hunedoara, Sibiu, 2008.

SargetiaSargetia. Acta Musei Regionalis Devensis, Deva.

SJSaalburg Jahrbuch, Bericht des Saalburg Museum, Mainz am Rhein.

SCIVAStudii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, Bucureşti, vol. I 1950.

SUCStudia Universitatis Cibiniensis. Series Historica, Sibiu.

TDThraco-Dacica, Bucureşti.

TransilvaniaTransilvania, Sibiu.

ZPEZeitschrift für Papyrologie und Epigraphik, Bonn.

Albu 1971 – I. P. Albu, Noi monumente sculpturale în colecţia muzeului din Deva, în Sargetia 8, 1971, p. 73-75.

Alicu 1978 – D. Alicu, Templul zeiţei Nemesis de la Ulpia Traiana Sarmi­zegetusa, în AMN 15, 1978, p. 173-177.

Alicu et alii 1979 – D. Alicu, C. Pop, V. Wollmann, The figured Monuments from Sarmizegetusa, în BAR 55, 1979.

Alicu 1980 – D. Alicu, Le camp légionnaire de Sarmizegetusa, în Potaissa 2, 1980, p. 23-28.

Alicu, Popa, Bota 1994 – D. Alicu, V. Popa, E. BotaOTA, Cercetări arheologice la Sarmizegetusa. Campania 1993: amfiteatrul, AMN 31, 1, 1994, p. 487-521.

Alicu, Paki 1995 – D. Alicu, A. Paki, Town-Planning and population in Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în BAR 605, 1995.

Alicu 1997 – D. Alicu, Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Amfiteatrul 1, Cluj-Napoca, 1997.

Alicu, Opreanu 2000 – D. Alicu, C. H. Opreanu, Les Amphitéátres de la Dacie romaine, Cluj-Napoca, 2000.

Alicu 2004 – D. Alicu, Micia studii monografice I. Monumentele de spectacol şi de cult, Cluj, 2004.

Andriţoiu 1979 – I. Andriţoiu, Contribuţii la repertoriul arheologic al judeţului Hunedoara (vestigii romane), în Sargetia 14, 1979, p. 15-34.

Ardevan 1998 – R. Ardevan, Viaţa municipală în Dacia Romană, Timişoara, 1998.

Ardeţ 1991 – A. Ardeţ, Ceramica dacică de tradiţie celtică la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în TD 10/1-2, 1991, p. 137-143.

Ardevan 1989 – R. Ardevan, Veteranen und städtische Dekurionen in römischen Dakien, în Eos 77, 1989, p. 81-90.

Ardevan 1998 – R. Ardevan, Viaţa municipală în Dacia Romană, Timişoara, 1998.

Băeştean 1995-1996 – G. Băeştean, Blocuri de piatră pentru aprovizionarea cu apă în Colonia Dacica Sarmizegetusa, în Sargetia 26/1, 1995-1996, p. 353-367.

Băeştean 1997-1998 – G. Băeştean, Conducte din tuburi ceramice în Colonia Dacica Sarmizegetusa, în Sargetia 27/1, 1997-1998, p. 253-260.

Băeştean 1999-2000 – G. Băeştean, Fântâni publice la Sarmizegetusa, în Sargetia 28-29/1, 1999-2000, p. 243-251.

Băeştean 2007 – G. Băeştean, Distribuţia şi canalizarea apei în Colonia Dacica Sarmizegetusa, în S. Nemeti, FL. Fodorean, E. Nemeth, S. Cociş, I. Nemeti, M. Pîslaru (ed.) Dacia Felix. Studia Michaeli Bărbulescu oblata, Cluj-Napoca, 2007, p. 390-401.

Băeştean 2008 – G. Băeştean, Aprovizionarea cu apă în Dacia romană, Cluj-Napoca, 2008.

Băeştean 2008-2009 – G. Băeştean, Legiunea XIII Gemina în Colonia Dacica Sarmizegetusa?, în SCIVA 59-60, 2008-2009, p. 165-172.

Băeştean, Tutilă 2010 – G. Băeştean, O. Tutilă, Construcţia de tip villa de la Ostrovu Mic, Sargetia 1 serie nouă, 2010, p. 173-183.

Bădău 1987-1988 – M. Bădău-Wittemberger, Consideraţii privind ştampilele Legiunii XIII Gemina de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în AMN 24-25, 1987-1988, p. 615-619.

Bărbulescu 1987 – M. Bărbulescu, Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa, Cluj-Napoca, 1987.

Bărbulescu 2005 – M. Bărbulescu, Atlas-dicţionar al Daciei romane, Cluj-Napoca, 2005.

Benea 1983 – D. Benea, Din istoria militară a Moesiei Superior şi a Daciei. Legiunea VII-a Claudia şi Legiunea IIII-a Flavia, Cluj-Napoca, 1983.

Benea 2003 – D. Benea, Istoria aşezărilor de tip vici militares din Dacia Romană, Timişoara, 2003.

Berciu 1961 – I. Berciu, Mozaicurile romane de la Apulum – Contribuţii la studiul mozaicurilor din Dacia, în Apulum 4, 1961, p. 158-161.

Branga 1977 – N. Branga, Consideraţii topografice şi arhitectonice cu privire la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în Sargetia 13, 1977, p. 183-190.

Branga 1980 – N. Branga, Urbanismul Daciei romane, Timişoara, 1980.

Daicoviciu 1924 – C. Daicoviciu, Fouilles et recherches à Sarmizegetusa. Ier compte-rendu, în Dacia 1, 1924, p. 224-263.

Daicoviciu 1929 – C. Daicoviciu, Un ghid latinesc al Transilvaniei, în ACMIT 1, 1979, p. 173-188.

Daicoviciu 1931 – C. Daicoviciu, Micia I. Cercetări asupra castrului. (Cu un “Supliment epigrafic”). Richerche sul castro. (Con un “Supple­mentum epigraphicum”), în ACMIT 3, p. 3-44.

Daicoviciu, Floca 1937 – C. Daicoviciu, O. Floca, Mausoleul Aureliilor de la Sarmizegetusa. Raport preliminar. Das Mausoleum der Aurelier von Sarmizegetusa. Kurze Beschreibung, în Sargetia 1, 1937, p. 1-23.

Daicoviciu 1938 – C. Daicoviciu, Sarmizegetusa (Ulpia Traiana) în lumina săpăturilor. Les fouilles de Sarmizegetusa (Ulpia Traiana), în ACMIT 4, 1938, p. 353-410.

Daicoviciu 1941 – C. Daicoviciu, Templul Maurilor din Micia. Templum deorum Maurorum Miciensium, în Sargetia 2, 1941, p. 117-125.

Daicoviciu 1966 a – C. şi H. Daicoviciu, Ulpia Traiana (Sarmizegetusa romană), Bucureşti, 1966.

Daicoviciu 1966 b – C. Daicoviciu, Severus Alexander şi provincia Dacia, în AMN 3, 1966, p. 153–171.

Daicoviciu et alii 1975 –H. Daicoviciu, D. Alicu, /E. Nemeş, I. Piso, C. Pop, A. Rusu, Principalele rezultate ale săpăturilor din 1973-1974 la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi semnificaţia lor, în Sargetia 11-12, 1975, p. 225-232.

Daicoviciu, Piso 1975 – H. Daicoviciu, I. Piso, Sarmizegetusa şi războaiele mar­comanice, în AMN 12, 1975, p. 159-163.

Daicoviciu et alii 1979 – H. Daicoviciu, D. Alicu, I. Piso, C. Pop, Principalele rezultate ale săpăturilor din 1975-1977 la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în Sargetia 14, 1979, p. 139-154.

Daicoviciu et alii 1980 – H. Daicoviciu, D. Alicu, I. Piso, C. Pop, A. Rusu, Săpăturile de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în MCA 14, Tulcea, 1980, p. 276-282.

Daicoviciu, Alicu 1981 – H. Daicoviciu, D. Alicu, Edificii de cult la Ulpia Traiana Sarmi­zegetusa (I), în AMN 18, 1981, p. 59-84.

Daicoviciu, Alicu 1982 – H. Daicoviciu, D. Alicu, Edificii de cult la Ulpia Traiana Sarmi­zegetusa (II), în AMN 19, 1982, p. 59-74.

Daicoviciu et alii 1983 – H. Daicoviciu, D. Alicu, I. Piso, C. Pop, A. Soroceanu, C. Ilieş, Săpăturile din 1980 de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în MCA 15, Bucureşti, 1983, p. 246-277.

Daicoviciu, Alicu 1984 – H. Daicoviciu, D. Alicu, Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Bucureşti, 1984.

Daicoviciu et alii 1993 – H. Daicoviciu, D. Alicu, S. Cociş, Al. Diaconescu, C. Pop, C. Opreanu, A. Paki, Săpăturile arheologice din 1984 de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în AMN 26-30, 1.2, 1993, p. 409-432.

Daicoviciu et alii 1994 – H. Daicoviciu, D. Alicu, S. Cociş, C. Ilieş, Chr. Meylan, A. Paki, I. Piso, Săpăturile arheologice din 1983 de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în AMN 31, 1, 1994, p. 433-460.

David, Mărghitan 1968 – L. David, L. Mărghitan, Monumente epigrafice şi sculpturale de la Micia, în AMN 5, 1968, p. 111-135.

Diaconescu 1997 – AL. Diaconescu, Forum and Principia. An Essay on the function of a speciffic architectural form. New data in the light of the excavations from Colonia Dacica Sarmizegetusa, în N. Gudea (ed.) Roman Frontier Studies. Proceedings of the XVIIth International Congress of Roman Frontier Studies, Zalău, 1999, p. 84-89.

Diaconescu, Bota 2004 – AL. Diaconescu, E. Bota, Epigraphy and Arcaeology: The Case of Two Recently Excavated Nymphaea from Colonia Dacica Sarmizegetusa, în L. Ruscu, C. Ciongradi, R. Ardevan, C. Roman, C. Găzdac (ed.), Orbis Antiquus. Studia in honorem Ioannis Pisonis, Cluj-Napoca, 2004, p. 470-501.

Diaconescu 2006-2007 – AL. Diaconescu, Inscripţia monumentală de la intrarea în forul traianic al Sarmizegetusei. O reconsiderare, în EN 16-17, 2006-2007, p. 95-106.

Diaconescu, Bota 2009 – AL. Diaconescu, E. Bota, Le forum de Trajan à Sarmizegetusa. Architecture et sculpture, Cluj-Napoca, 2009.

Diaconescu 2010 – Al. Diaconescu, Urme ale centuriaţiei la Sarmizegetusa şi în teritoriul său (I), Sargetia 1 serie nouă, p. 133-162.

Eck, Lobüscher 2001 – W. Eck, T. Lobüscher, Ein neuer Stadtplan der Colonia Ulpia Traiana Dacica Sarmizegetusa, în ZPE 137, 2001, p. 263-269.

Etienne, Piso, Diaconescu 1990 – R. Etienne, I. Piso, AL. Diaconescu, Les deux forums de la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, în REA 92,3-4, 1990, p. 273-297.

Etienne, Piso, Diaconescu 2002-2003 – R. Etienne, I. Piso, AL. Diaconescu, Les fouilles du forum vetus de Sarmizegetusa. Rapport general, în AMN 39-40, 2002-2003, p. 59-154.

Fiedler, Höpken 2007 – M. Fiedler, C. Höpken, Das „gemeinschaftliche“ und das „private“ Opfer: Beispiele aus dem Spektrum von Votivpraktiken in römischen Heiligtümern, dargestellt an Befunden aus Apulum und Sarmizegetusa (Dakien), în C. Frevel, H. von Hesberg (ed.) Kult und Kommunikation. Medien in Heiligtümern der Antike, Wiesbaden, 2007, p. 435-466.

Floca, Şuiaga 1936 – O. Floca, V. Şuiaga, Ghidul Judeţului Hunedoara, Deva, 1936.

Floca 1937 – O. Floca, O nouă villa suburbana în hotarul Sarmizegetusei. Eine neue Villa Suburbana am Sarmizegetuser Gebiet, în Sargetia 1, 1937, p. 25-43.

Floca 1941 – O. Floca, Sistemele de înmormântare din Dacia superioară romană. Gräberarten im oberen römischen Dakien, în Sargetia 2, 1941, p. 1-116.

Floca 1953 – O. Floca, Fermă (villa rustica) din epoca sclavagistă romană, în MCA 1, 1953, p. 743-754.

Floca 1953a – O. Floca, O zeitate orientală Jupiter Erapolitanus la Micia, în MCA 1, 1953, p. 773-784.

Floca, Valea 1965 – O. Floca, M. Valea, Villa rustica şi necropola daco-romană de la Cinciş, în AMN 2, 1965, p. 163-193.

Floca 1968 – O. Floca, Pagus Miciensis, în Sargetia 5, 1968, p. 49-57.

Floca 1968a – O. Floca, Monumente epigrafice şi sculpturale de la Micia, în AMN 5, 1968, p. 111-124.

Floca, Vasiliev 1968 – O. Floca, V. Vasiliev, Amfiteatrul militar de la Micia, în Sargetia 5, 1968, p. 121-152.

Floca 1969 – O. Floca, Harta arheologică a municipiului Deva, în Sargetia 6, 1969, p. 25-36.

Floca 1970 – O. Floca, Un monument sculptural al împăratului Traianus Decius, în Sargetia 7, 1970, p. 79-86.

Floca, Mărghitan 1970 – O. Floca, L. Mărghitan, Noi consideraţii privitoare la castrul roman de la Micia, în Sargetia 7, p. 43-57.

Floca, Ferenczi, Mărghitan 1970 – O. Floca, Şt. Ferenczi, L. Mărghitan, Micia. Grupul de cuptoare de ars ceramica, Deva, 1970.

Floca 1974-1975 – O. Floca, Dovezi ale continuei locuiri a zonei cetăţii Deva în epoca dacică şi romană, în Sargetia 11-12, 1974-1975, p. 407-410.

Glodariu et alii 1996 – I. Glodariu, E. Pescaru, A. Rusu-Pescaru, FL. Stănescu, Sarmizegetusa Regia. Capitala Daciei preromane, Deva, 1996.

Golvin 1988 – J. C. Golvin, L’amphithéâtre romain. Essai su théorisation de sa forme et de ses fonctions, Paris, 1988.

Grumăzescu 1972 – C. Grumăzescu, Depresiunea Haţegului, Bucureşti, 1972.

Gudea 1997 – N. Gudea, Der dakische Limes. Materialien zu seiner Geschichte, în JRGZM 44, 1997, p. 1-113.

Isac, Stratan 1973 – D. Isac, I. Stratan, Monumentele de artă provincială romană în Muzeul din Lugoj, în Banatica 2, 1973, p. 117-130.

Lascu 1965 – N. Lascu, Cum trăiau romanii, Bucureşti, 1965.

Lobüscher 2002 – T. Lobüscher, Neuer Untersuchungen zum Umwehrung und Stadtenwicklung von Sarmizegetusa, în ArchKorr 32, 1, 2002, p. 91-100.

Luca 2005 – S. Luca, Descoperiri preistorice din judeţul Hunedoara – din paleolitic până la începutul civilizaţiei dacice, în SUC 2, 2005, p. 7-52.

Macrea 1969 – M. Macrea, Viaţa în Dacia romană, Bucureşti, 1969.

Marinescu, Mărghitan, Petolescu 1975 – L. Marinescu, L. Mărghitan, C. C. Petolescu, Thermele romane de la Micia. Raport asupra săpăturilor din anii 1971-1974, în CA 1, 1975, p. 217-230.

Marinescu et alii 1979 – L. Marinescu,A. Sion, L. Petculescu, I. Andriţoiu, E. Ionescu, M. Brăileanu, Cercetări arheologice de la Micia, în CA 3, 1979, p. 105-126.

Marinescu, Sion, Andriţoiu 1984 – L. Marinescu, A. Sion, I. Andriţoiu, Cercetările arheologice din thermele romane de la Micia (Veţel), în CA 7, 1984, p. 112-128.

Mărghitan 1970 – L. Mărghitan, Micia a fost un „pagus” în tot timpul stăpânirii romane?, în SCIVA 21, 4, 1970, p. 579-594.

Mărghitan 1971 – L. Mărghitan, Un cuptor din centrul de ars obiecte ceramice recent descoperit la Micia, în Apulum 9, 1971, p. 531-535.

Mărghitan, Pop 1971 – L. Mărghitan, C. Pop, Două piese sculpturale de bronz, recent descoperite la Deva şi Geoagiu, în Sargetia 8, 1971, p. 67-75.

Mărghitan 1974-1975 – L. Mărghitan, Urme romane pe cuprinsul judeţului Hunedoara, în Sargetia 11-12, 1974-1975, p. 37-42.

Mărghitan, Andriţoiu 1976 – L. Mărghitan, I. Andriţoiu, Monumente sculpturale romane în Dacia Superioară, în SCIVA 27, 1, 1976, p. 45-54.

Mărghitan, Petolescu 1978, L. Mărghitan, C. C. Petolescu, Les cultes orientaux à Micia, în Hommages à Marten Vermaseren 2, Leiden, 1978, p. 718-731.

Mitrofan 1973 – I. Mitrofan, Villae rustice în Dacia Superioară (I), în AMN 10, 1973, p. 127-150.

Mitrofan 1974 – I. Mitrofan, Villae rustice în Dacia Superioară (II), în AMN 11, 1974, p. 41-60.

Moga 1941 – M. Moga, Muzeul Judeţului Hunedoara, în Transilvania 72, 1941, p. 659.

Moga 1985 – V. Moga, Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea XIII Gemina, Cluj-Napoca, 1985.

Nemeş 1988-1991 – E. Nemeş, Locuitorii Ţării Haţeguluipână la cucerirea romană, în Sargetia 21-24, 1988-1991, p. 33-43.

Nemeş 1995-1996 – E. Nemeş, Descoperiri de epocă romană în Ţara Haţegului, în Sargetia 26, 1995-1996, p. 341-352.

Oltean, Hanson 2001 – I. A. Oltean, W. S. Hanson, Military Vici in Roman Dacia: An Aerial Perspective, în AMN 38/I, 2001, p. 123- 134.

Oltean, Rădeanu, Hanson 2005 – I. A. Oltean, V. Rădeanu, W. Hanson, New discoveries in the military vicus of the auxiliary fort at Micia, în Limes XIX. Proceedings of the XIXth International Congress of Roman Frontier Studies, 2005, p. 351-356.

Opreanu 1985-1986 – C. H. Opreanu, Despre structurile subterane ale arenei amfiteatrului de la Sarmizegetusa, în AMN 22-23, 1985-1986, p. 147-160.

Opreanu 2006 – C. H. Opreanu, Activitatea constructivă a legiunii IIII Flavia Felix la nordul Dunării, în anii 101-117 d. Chr. în E. S. Teodor/Ovidiu Ţentea (ed.) Dacia Augusti Provincia. Crearea provinciei, Bucureşti, 2006, p. 51-74.

Palamariu 1992-1994 – O. Palamariu, Informaţii documentare referitoare la unele descoperiri de monedă antică în judeţul Hunedoara (prima jumătate a sec. XIX-prima jumătate a sec. XX), în Sargetia 24, 1992-1994, p. 193-199.

Pescaru 1998-1991 – E. Pescaru, Încă o plăcuţă votivă din aur descoperită la Germisara (Geoagiu-Băi), în Sargetia21-24, 1988-1991, p. 663-666.

Pescaru, Rusu-Pescaru 1995-1996 – E. Pescaru, A. Rusu-Pescaru, Faze şi etape de amenajare ale complexului termal Germisara (Geoagiu-Băi, judeţul Hunedoara), în Sargetia 26/1, 1995-1996, p. 325- 339.

Petculescu 1981 – L. Petculescu, Castrul de la Micia, în Muzeul Naţional 5, 1981, p. 109-114.

Petculescu 1983 – L. Petculescu, Raport asupra săpăturilor arheologice din castrul Micia, în Cercetări arheologice 6, 1983, p. 45-50.

Petculescu 1987 – L. Petculescu, Roman military granaries in Dacia, în SJ 43, p. 66-76.

Petolescu 1972 – C. C. Petolescu, Cohors II Hispanorum la Micia, în Sargetia 9, 1972, p. 43-49.

Piso 1978 – I. Piso, Epigraphica IX, în AIIA 21, 1978, p. 285-286.

Piso 1983 – I. Piso, Inschriften von Prokuratoren aus Sarmizegetusa (I), în ZPE 50, 1983, p. 233-251.

Piso, Diaconescu 1986 – I. Piso, AL. Diaconescu, Forurile din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în AMN 22-23, 1986, p. 161-183.

Piso, Rusu 1990, I. Piso, A. Rusu, Nymphaeum-ul de la Germisara, în Revista Monumentelor Istorice, 59, 1990, 1, p. 9-17.

Piso 1995 – I. Piso, Le territorie de la Colonia Sarmizegetusa, în EN 5, 1995, p. 63-82.

Piso 1998 – I. Piso, Inschriften von Prokuratoren aus Sarmizegetusa (II), în ZPE 120, 1998, p. 253-271.

Piso, Băeştean 2000 – I. Piso, G. Băeştean, Des fistulae plumbeae a Sarmizegetusa, în AMN 37/I, 2000, p. 223-229.

Piso 2004 – I. Piso, Zu den Fasten Dakiens unter Trajan, în Ad Fontes! Festschrift für Gerhard Dobesch zum fünfundsechzigsten Geburstag am 15. September, Viena, 2004.

Piso 2006 – I. Piso, Le forum vetus de Sarmizegetusa, Bucureşti, 2006.

Pop, Nemeş 1974 – C. Pop, E. Nemeş, Diana de la Ostrov, în AMN 11, 1974, p. 85-91.

Popa 1979 - R. Popa, Săpături într-o villa rustica de lângă Haţeg, în AMN 9, 1972, p. 439-462.

Popa 2002 – D. Popa, Villae, vici, pagi. Aşezările rurale din Dacia romană intracarpatică, Sibiu, 2002.

Protase 1967 – D. Protase, Legiunea IIII Flavia la nordul Dunării şi apartenenţa Banatului şi a Olteniei de Vest la provincia Dacia, în AMN4, 1967, p. 47-72.

Russu 1974 – I. I. Russu, Note epigrafice (XIV), Inscripţii din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în SCIVA 25/ 4, 1974, p. 585-593.

Russu 1980 – I. I. Russu, Veterani et cives Romani Micienses, în SCIVA 31, 3, p. 445-454.

Rusu, Nemeş, Pop 1974-1975 – A. Rusu, E. Nemeş, C. Pop, Bronzuri figurate în Muzeul de Arheologie din Sarmizegetusa, în Sargeţia 11-12, 1974-1975, p. 101-109.

Rusu 1979 – A. Rusu, Bronzuri figurate romane în Muzeul judeţean din Deva, în Sargetia 14, 1979, p. 173-183.

Rusu-Pescaru, Alicu 2000 – A. Rusu-Pescaru, D. Alicu, Templele romane din Dacia, Deva, 2000.

Rusu 1979 – M. Rusu, Castrul roman Apulum şi cetatea feudală Alba-Iulia, în AIIA 22, 1979, p. 47-70.

Stanca 1972 – S. Stanca, Descoperiri arheologice şi numismatice la Petroşeni, în AMN 9, 1972, p. 385-386.

Strobel 1984 - K. Strobel, Untersuchungen zu den Dakerkriegen Trajans. Studien zur Geschichte des mitteleren und unteren Donauraumes in der Hohen Kaiserzeit, Bonn, 1984.

Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991 – Hr. Tatu, O. Popa, Z. Kalmar, Contribuţii la repertoriul arheologic al Ţării Haţegului (jud. Hunedoara), în Sargetia 21-24, 1988-1991, p. 93-105.

Timoc 2006 – C. Timoc, Bătălia de la Tapae şi locul Coloniei Ulpia Traiana Augusta dacica Sarmizegetusa, nn E. S. Teodor, Ovidiu Ţentea (ed.) Dacia Augusti Provincia. Crearea provinciei, Bucureşti, 2006, p. 341-348.

Tudor 1968 – D. Tudor, Oraşe, târguri şi sate în Dacia romană, Bucureşti, 1968.

Ţeposu, Mărghitan 1969 – L. Ţeposu, L. Mărghitan, Monumente funerare de la Micia (Partea II), în AMN 6, 1969, p. 159-165.

Ţeposu-Marinescu 1979 – L. Ţeposu-Marinescu, L’atelier de Micia, în Sargetia 14, 1979, p. 155-163.

Ţeposu-Marinescu 1984-1985 – L. Ţeposu-Marinescu, Cu privire la urbanizarea Miciei, în Sargetia 18-19, 1984-1985, p. 125-129.

Winkler 1972 – I. Winkler, Despre două tezaure de monede antice descoperite la Deva, în Sargetia 9, 1972, p. 51-53.

Wolff 1976 – H. Wolff, Miscellanea Dacica (II), în AMN 13, 1976, p. 99-123.

Wollmann 1973 – V. Wollmann, Cercetări privind carierele de piatră din Dacia romană, în Sargetia 10, 1973, p. 105-130.

Wollmann 1996 – V. Wollmann, Mineritul metalifer, extragerea sării şi carierele de piatră în Dacia romană. Der Erybergbau, die Salzgewinnung und Steinbrüche in römischen Dakien, Cluj-Napoca, 1996.

Note: 

1 Glodariu et alii 1996, 133-134, este vorba despre legiuni sau vexilaţii ce au aparţinut Leg. IIII Flavia Felix, II Adiutrix şi VI Ferrata.

2 Grumăzescu 1972, p. 51.

3 Branga 1977, p. 189; Alicu 1980, p. 23-28; Branga 1980, p. 31; Daicoviciu, Alicu 1984, p. 13; Strobel 1984, p. 95-96, este cel care atribuie printre primii construcţia castrului de la Sarmizegetusa legiunii XIII Gemina; Bărbulescu 1987, p. 156-157; Gudea 1997, p. 37; Eck, Lobüscher 2001, p. 263; Lobüscher 2002, p. 91-100; Opreanu 2006, p. 51-74, autorul ia în considerare posibilitatea existenţei unui castru al legiunii XIII Gemina la Sarmizegetusa; Timoc 2006, p. 345.

4 Piso, Diaconescu 1986, p. 161-183; Etienne, Piso, Diaconescu 1990, p. 273-297; Etienne, Piso, Diaconescu 2002-2003, p. 60-88; Piso 2006, passim; Diaconescu 1997, p. 84-89; Diaconescu, Bota 2009, p. 13-19.

5 Rusu 1979, p. 47-70; Alicu 1980, p. 23-28; Benea 1983, p. 156; Etienne, Piso, Diaconescu 2002-2003, p. 59-153.

6 IDR III/ 2, 243, 248, 268, 337, 419, 432; Bădău 1987-1988, p. 615.

7 Moga 1985, p. 61; Bădău 1987-1988, p. 616.

8 Macrea 1969, p. 29.

9 IDR III/ 2, 1.

10 Wolff 1976, p. 108.

11 Era deja decedat.

12 Daicoviciu 1966 a, p. 8.

13 Daicoviciu 1966 a, p. 9.

14 Daicoviciu 1966 a, p. 9.

15 IDR III/2, 1; Piso 2004, p. 518; Bărbulescu 2005, p. 21.

16 Daicoviciu 1966 a, p. 9, fig. 10.

17 IDR III/2, 70.

18 IDR III/ 2, 96.

19 CIL III 1457 = IDR III\ 2, 90.

20 Daicoviciu, Piso 1975, p. 162.

21 IDR III/ 2, 77, 227.

22 Daicoviciu 1966 b, p. 153–171.

23 IDR III/ 2, 80.

24 Floca 1970, p. 79-86.

25 CIL III 1971 = IDR III/ 2, 82; Berciu 1961, p. 158-161.

26 Andriţoiu 1979, p. 26; Nemeş 1988-1991, p. 41; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 99; Luca 2005, p. 34; Rep. Hd, s. v. Sarmizegetusa, p. 147.

27 Ardeţ 1991, p. 137-143.

28 Daicoviciu, Alicu 1984, p. 66.

29 Daicoviciu, Floca 1937, p. 1-23; Daicoviciu et alii 1979, p. 139-154; Daicoviciu, Alicu 1984, p. 130-132; Daicoviciu et alii 1993, p. 409-432; Daicoviciu et alii 1994, p. 433-460; Alicu, Paki 1995, p. 7-8.

30 Informaţie D. Alicu; a se vedea planul din Alicu, Paki 1995, pl. I.

31 Daicoviciu 1980, p. 276-282; Daicoviciu et alii 1983, p. 246-277.

32 CCA 2002, 274; CCA 2003, 457, pl. 103; CCA 2004, 290; CCA 2005, 324-326; CCA 2006, 311; CCA 2007, 307-308; CCA 2008, 270; CCA 2009, 192.

33 Fiedler, Höpken 2007, p. 435-466.

34 Alicu 1980, p. 24; Alicu, Paki 1995, p. 4.

35 Daicoviciu 1966 a, p. 12.

36 Piso 1995, p. 63-82; Ardevan 1998, p. 74-81.

37 Alicu, Popa, Bota 1994, p. 487-521; Alicu 1997, passim; Alicu, Opreanu 2000, passim.

38 Opreanu 1985-1986, p. 156-157, fig. 4.

39 Daicoviciu 1938, p. 410; Daicoviciu 1966 a, p. 80; RUSSU 1974, p. 590-591, fig. 5; IDR III/ 2, 321.

40 Un fel de acoperiş care oferea un minim de protecţie pentru spectatori.

41 IDR III/ 2, 53-61; Piso 1978, p. 285-286, Pl. I şi IV 2.

42 Analogii pentru astfel de blocuri se cunosc la Artemisionul din Efes, unde apar blocuri circulare. Mai apropiată ca formă, este piatra de racord de la Pergam, care, spre deosebire de exemplele de la Sarmizegetusa, are diametrul orificiului central mai mare, ceea ce se poate explica prin faptul că avem de a face cu conducte ceramice.

43 Daicoviciu, Alicu 1981, p. 59-84; Daicoviciu, Alicu 1982, p. 59-74.

44 Fiedler, Höpken 2007, p. 435-466.

45 Daicoviciu et alii 1975, 225-229; Rusu-Pescaru, Alicu 2000, p. 32-42.

46 Rusu-Pescaru, Alicu 2000, p. 114-119.

47 IDR III/ 2, 308.

48 Alicu 1978, p. 173-177; Rusu-Pescaru, Alicu 2000, p. 61-65.

49 Alicu 1980, p. 24-27; Alicu, Paki 1995, p. 2-6.

50Daicoviciu et alii 1980, p. 276-282; Daicoviciu et alii 1983, p. 246-277; Piso 1983, p. 233-251; Daicoviciu, Alicu 1984, p. 133-144; Piso 1998, p. 253-271.

51 Lascu 1965, p. 168.

52 Piso 2006, p. 211-214; Diaconescu 2006-2007, p. 95-106; Diaconescu, Bota 2009, p. 33-34.

53 Etienne, Piso, Diaconescu 2002-2003, p. 120.

54 Etienne, Piso, Diaconescu 2002-2003, p. 120-126; Diaconescu, Bota 2004, p. 470-501.

55 IDR III/2, 22; Etienne, Piso, Diaconescu 2002-2003, p. 123-126, Planşa XL, 26; Diaconescu, Bota 2004, p. 490.

56 Tehnică de construcţie ce consta din folosirea bolovanilor de râu legaţi cu ciment.

57 Diaconescu, Bota 2002-2003, p. 155-197.

58 Isac, Stratan 1973, p. 117-130; Alicu et lii 1979, p. 159, Pl. LXXIV.454; Băeştean 1999-2000, p. 243-251; Diaconescu, Bota 2004, p. 485, fig. 19; Băeştean 2007, p. 390-401; Băeştean 2008, p. 113-120.

59 Diaconescu, Bota 2009, p. 140-142.

60 Diaconescu, Bota 2009, p. 56-61.

61 Piso 2006, p. 167-169; Diaconescu, Bota 2009, p. 61-62.

62 Etienne, Piso, Diaconescu 2002-2003, p. 120, fig. XXVIII, XXXIX, 1-2; CCA 2003, 266. Piese din zidurile bisericilor de la Peşteana sau Densuş provin din sistemul de canalizare al oraşului roman.

63 Băeştean 1995-1996, p. 353-367; Băeştean 2008, p. 104-108. Astfel de blocuri sunt încastrate în ziduri sau se pot vedea în curtea bisericii din Densuş.

64 Floca, Şuiaga 1936, p. 322; Alicu, Paki 1995, p. 11; Băeştean 1997-1998, p. 253-260; Băeştean 2008, p. 99-103.

65 Piso, Băeştean 2000, p. 223-229; Băeştean 2008, p. 108-113. Pentru provincia Dacia mai sunt atestate astfel de ţevi, dar cele de la Sarmizegetusa sunt unice prin ştampilele – silloge aquaria ce apar pe ele. Înscrisurile în relief sunt redate în negativ şi cuprind numele, probabil, a doi magistraţi: Ant(onio) Val(---) et Ma(?rio) Cl(?audiano), numele oraşului: [C]ol(oniae) Dac(icae) Sar(mizegetusae). După turnarea foii din care a fost realizată conducta a mai fost inscripţionată şi cifra CXXVIII.

66 Daicoviciu 1924, p. 234-238.

67 Floca 1937, p. 25-42.

68 Mărghitan 1974-1975, p. 41; Branga 1980, p. 35, 109; Nemeş 1994-1995, p. 347; Popa 2002, p. 141.

69 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 102-103; Popa 2002, p. 219-220.

70 Floca 1937, p. 46-47; Floca 1953, p. 743-754; Mitrofan 1973, p. 127-144; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 97; Popa 2002, p. 98-99.

71 Floca, Şuiaga 1936, p. 322; Mitrofan 1974, p. 41; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, 94; Alicu, Paki 1995, p. 11; Popa 2002, p. 44.

72 Băeştean, Tutilă 2010, p. 173-183.

73 Pop, Nemeş 1974, p. 85-92; Rusu, Nemeş, Pop 1974-1975, p. 101, Fig.2; Alicu et alii 1979, nr. 27, Pl. CXIII-CXIV; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 97.

74 Daicoviciu 1929, p. 175; Tudor 1968, p. 109; Popa 1972, p. 439-461; Branga 1980, 108; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 21-24.

75 Tudor 1968, p. 111; Andriţoiu 1979, p. 24; Popa 2002, p. 100-101.

76 Floca, Valea 1965, p. 163-193.

77 Date importante despre căile de comunicaţie romane ni s-au păstrat din aşa numita Tabula Peutingeriana, care a stârnit numeroase controverse. Totul a pornit de la umanistul Konrad Celtes (începutul sec. XVI), care a copiat un pergament descoperit într-o mănăstire germană. El a dăruit acest document lui Konrad Peutinger, ministru al împăratului Maximilian I. Documentul avea aproximativ 34 cm lăţime şi o lungime de 7 m. Astăzi se păstrează la Viena. Erau cuprinse reţele de drumuri, localităţi şi distanţele dintre ele, edificii şi instalaţii de apărare, băi publice, temple, porturi, etc. Nu este o hartă propriu zisă, în antichitate erau folosite aşa numitele itineraria, care cuprindeau posibile trasee pentru buna desfăşurare a unei călătorii, cu toate facilităţile de care se putea beneficia de-a lungul drumului.

78 IDR III/3, 10.

79 IDR III/3, 17-19.

80 Tudor 1968, p. 115-119; Branga 1980, p. 104; Popa 2002, p. 51; Rep. Hd, p. 41-42.

81 IDR III/6, 100, 148, 239, 246.

82 Băeştean 2008-2009, p. 165-172.

83 Vezi notele 8 şi 9.

84 Tudor 1968, p. 126-127; Floca 1969, p. 25-36; Mărghitan, Pop 1971, p. 67-75; Winkler 1972, p. 51-53; Wollmann 1973, p. 105; Floca 1974-1975, p. 407-410; Rusu 1979, p. 173.

85 Piso, Rusu 1990, p. 16.

86 CIL III 1397=IDR III/3, 242; IDR III/3, 215; IDR III/3, 245; IDR III/3, 247.

87 Tudor 1968, p. 130-137; Pescaru, Rusu-Pescaru 1995-1996, p. 326-328; Popa 2002, p. 88; Rep. Hd, p. 79.

88 Piso, Rusu 1990, p. 9-17; Pescaru 1988-1991, p. 663-666; Pescaru, Rusu-Pescaru 1995-1996, p. 326.

89 Mitrofan 1973, p. 144; Popa 2002, p. 116-117.

90 Tudor 1968, p. 104; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 94-95; Popa 2002, p. 63; Rep. Hd, p. 53.

91 Mărghitan 1974-1975, p. 41; Popa 2002, p. 153; Rep. Hd, p. 141.

92 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 99; Popa 2002, p. 153; Rep. Hd, p. 140-141.

93 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 97-98, Popa 2002, p. 142; Rep. Hd, p. 128-129.

94 Andriţoiu 1979, p. 25; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 98; Popa 2002, p. 142-143; Rep. Hd, p. 129.

95 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 95; Popa 2002, p. 76; Rep. Hd, p. 65-66.

96 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 96; Popa 2002, p. 97; Rep. Hd, p. 93-94.

97 Tudor 1968, p. 108-109; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 102; Popa 2002, p. 201-202; Rep. Hd, p. 172-173.

98 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 102; Popa 2002, p. 207; Rep. Hd, p. 177.

99 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 95; Popa 2002, p. 67; Rep. Hd, p. 61.

100 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 95; Popa 2002, p. 53; Rep. Hd, p. 45.

101 Tudor 1968, p. 108; Branga 1980, p. 110; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 97; Popa 2002, p. 140; Rep. Hd, p. 127-128.

102 Floca 1941, p. 32; Protase 1967, 59; Tudor 1968, p. 108; Branga 1980, p. 110; Popa 2002, p. 155.

103 Mărghitan 1974-1975, p. 41; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 99; Popa 2002, p. 153; Rep. Hd, p. 140.

104 Mărghitan 1974-1975, p. 41; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 100; Popa 2002, p. 168; Rep. Hd, p. 153.

105 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 102; Popa 2002, p. 208; Rep. Hd, p. 182.

106 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 97; Popa 2002, p. 130; Rep. Hd, p. 116.

107 Andriţoiu 1979, p. 26-27; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 100; Popa 2002, p. 177; Rep. Hd, p. 157.

108 Tudor 1968, p. 117; Branga 1980, p. 110; Popa 2002, p. 159; Rep. Hd, p. 146.

109 Mărghitan 1974-1975, p. 41; Popa 2002, p. 183; Rep. Hd, p. 160.

110 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 101; Popa 2002, p. 196; Rep. Hd, p. 168.

111 Tudor 1968, p. 117-118; Popa 2002, p. 42; Rep. Hd, p. 36.

112 Mitrofan 1974, p. 41; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 94; Popa 2002, p. 34; Rep. Hd, p. 32-33.

113 Andriţoiu 1979, p. 21; Popa 2002, p. 57; Rep. Hd, p. 48.

114 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 94; Popa 2002, p. 46; Rep. Hd, p. 40.

115 Tudor 1968, p. 109; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 94-95; Popa 2002, p. 59; Rep. Hd, p. 51-52.

116 Tudor 1968, p. 110; Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 99; Popa 2002, p. 153; Rep. Hd, p. 140.

117 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 99; Popa 2002, p. 161-162; Rep. Hd, p. 151.

118 Mărghitan 1974-1975, p. 42; Andriţoiu 1979, p. 28; Popa 2002, p. 209; Rep. Hd, p. 182.

119 Tudor 1968, p. 109-110; Branga 1980, p. 110; Popa 2002, p. 150; Rep. Hd, p. 136.

120 Tudor 1968, p. 110; Popa 2002, p. 24; Rep. Hd, p. 31-32.

121 Tudor 1968, p. 126; Mitrofan 1974, p. 45; Branga 1980, p. 108; Popa 2002, p. 110; Rep. Hd, p. 105.

122 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 97; Popa 2002, p. 110-111; Rep. Hd, p. 106.

123 Tudor 1968, p. 110; Branga 1980, p. 110; Popa 2002, p. 145; Rep. Hd, p. 131-132.

124 Tudor 1968, p. 110; Rusu 1979, p. 177; Branga 1980, p. 112; Popa 2002, p. 218; Rep. Hd, p. 187.

125 Tudor 1968, p. 113; Albu 1971, p. 73-75; Popa 2002, p. 143; Rep. Hd, p. 130.

126 Tudor 1968, p. 113; Popa 2002, p. 143; Rep. Hd, p. 130-131.

127 Popa 2002, p. 32; Rep. Hd, p. 29.

128 Mărghitan 1974-1975, p. 42; Popa 2002, p. 200; Rep. Hd, p. 170.

129 Popa 2002, p. 32; Rep. Hd, p. 29.

130 Floca 1969, p. 28; Popa 2002, p. 154; Rep. Hd, p. 152.

131 Mărghitan 1974-1975, p. 37; Popa 2002, p. 40; Rep. Hd, p. 34.

132 Tudor 1968, p. 118; Branga 1980, p. 110; Popa 2002, p. 143; Rep. Hd, p. 131.

133 Floca, Şuiaga 1936, p. 88; Tudor 1968, p. 131; Andriţoiu 1979, p. 26; Popa 2002, p. 155; Rep. Hd, p. 142.

134 Tatu, Popa, Kalmar 1988-1991, p. 94; Popa 2002, p. 37; Rep. Hd, p. 34.

135 Floca, Şuiaga 1936, p. 88; Tudor 1968, p. 131; Popa 2002, p. 39; Rep. Hd, p. 34.

136 Floca 1937, p. 79-82; Popa 2002, p. 50; Rep. Hd, p. 41.

137 Tudor 1968, p. 127; Wollmann 1973, p. 105; Popa 2002, p. 53; Rep. Hd, p. 44-45.

138 Tudor 1968, p. 134; Branga 1980, p. 109; Popa 2002, p. 137; Rep. Hd, p. 124.

139 Andriţoiu 1979, p. 23-24; Popa 2002, p. 85-86; Rep. Hd, p. 76.

140 Mărghitan 1974-1975, p. 41; Popa 2002, p. 149; Rep. Hd, p. 135.

141 Mărghitan 1974-1975, p. 37; Popa 2002, p. 21; Rep. Hd, p. 21.

142 Andriţoiu 1979, p. 12; Popa 2002, p. 29; Rep. Hd, p. 23-24.

143 Tudor 1968, p. 27; Popa 2002, p. 21; Rep. Hd, p. 21.

144 Tudor 1968, p. 111; Wollmann 1996, p. 234; Popa 2002, p. 21; Rep. Hd, p. 22.

145 Tudor 1968, p. 192; Wollmann 1996, p. 132-134; Popa 2002, p. 30; Rep. Hd, p. 25-26.

146 Tudor 1968, p. 191; Wollmann 1996, p. 130-131; Popa 2002, p. 33; Rep. Hd, p. 30.

147 Floca 1937, p. 66-69; Mărghitan 1974-1975, p. 38; Wollmann 1996, p. 187-188; Popa 2002, p. 43; Rep. Hd, p. 37.

148 Tudor 1968, p. 192-193; Wollmann 1996, p. 132-133; Popa 2002, p. 52; Rep. Hd, p. 42.

149 Wollmann 1996, p. 134; Popa 2002, p. 69; Rep. Hd, p. 62.

150 Tudor 1968, p. 191; Wollmann 1996, p. 131; Popa 2002, p. 85; Rep. Hd, p. 74.

151 Tudor 1968, p. 111; Wollmann 1996, p. 233-234; Popa 2002, p. 89; Rep. Hd, p. 80.

152 Tudor 1968, p. 192; Wollmann 1996, p. 132; Popa 2002, p. 96-97; Rep. Hd, p. 93.

153 Tudor 1968, p. 191; Wollmann 1996, p. 131; Popa 2002, p. 99.

154 Mărghitan 1974-1975, p. 38; Rep. Hd, p. 94-95.

155 Tudor 1968, p. 191; Wollmann 1996, p. 131; Popa 2002, p. 115-116; Rep. Hd, p. 101.

156 Stanca 1972, p. 385-386; Palamariu 1992-1994, p. 194; Popa 2002, p. 146; Rep. Hd, p. 132.

157 Tudor 1968, p. 95; Branga 1980, p. 110; Popa 2002, p. 148; Rep. Hd, p. 133.

158 Tudor 1968, p. 189; Wollmann 1996, p. 138; Popa 2002, p. 149.

159 Tudor 1968, p. 127-128; Popa 2002, p. 150; Rep. Hd, p. 137-138.

160 Tudor 1968, p. 193; Wollmann 1996, p. 134; Popa 2002, p. 155-156; Rep. Hd, p. 142-143.

161 Tudor 1968, p. 111; Wollmann 1996, p. 233; Popa 2002, p. 158; Rep. Hd, p. 144.

162 Tudor 1968, p. 191; Wollmann 1996, p. 131; Popa 2002, p. 161; Rep. Hd, p. 150.

163 Tudor 1968, p. 118; Wollmann 1973, p. 105; Branga 1980, p. 111; Popa 2002, p. 169; Rep. Hd, p. 154.

164 Tudor 1968, p. 127; Popa 2002, p. 177; Rep. Hd, p. 158-159.

165 Tudor 1968, p. 193; Branga 1980, p. 111; Wollmann 1996, p. 136-137; Popa 2002, p. 182; Rep. Hd, p. 159.

166 Tudor 1968, p. 117; Branga 1980, p. 111; Popa 2002, p. 183; Rep. Hd, p. 161.

167 Tudor 1968, p. 117; Branga 1980, p. 111; Popa 2002, p. 184; Rep. Hd, p. 161.

168 Wollmann 1996, p. 136-137; Popa 2002, p. 197; Rep. Hd, p. 168.

169 Tudor 1968, p. 110; Wollmann 1996, p. 233-239; Popa 2002, p. 197; Rep. Hd, p. 168-169.

170 Tudor 1968, p. 192; Wollmann 1996, p. 132; Popa 2002, p. 203; Rep. Hd, p. 175.

171 Tudor 1968, p. 127; Wollmann 1973, p. 105; Mărghitan 1974-1975, p. 42; Wollmann 1996, p. 257; Popa 2002, p. 207-208; Rep. Hd, p. 178-179.

172 Tudor 1968, p. 118; Branga 1980, p. 112; Popa 2002, p. 210-211; Rep. Hd, p. 183.